ACEA: România şi Estonia au înregistrat în august cele mai semnificative scăderi ale vânzărilor auto din Europa

ACEA: România și Estonia au înregistrat în august cele mai semnificative scăderi ale vânzărilor auto din Europa

Telex » Știri 18 septembrie 2020  

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 17,6% în august, la 884.394 unităţi, în timp ce România şi Estonia au raportat cele mai semnificative declinuri, arată datele publicate de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), preluate de Agerpres. Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.

În august, piaţa auto din România a înregistrat o scădere de 51,9%, fiind înmatriculate 11.157 autoturisme, faţă de 23.177 vehicule în perioada similară din 2019. Estonia a raportat un declin de 42,3% luna trecută.

Cele cinci mari pieţe europene au raportat scăderi în august, cel mai semnificativ declin fiind în Germania (20%), urmată de Franţa (19,8%), Spania (10,1%), Marea Britanie (5,8%) şi Italia (0,4%), arată datele ACEA.

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 32,9% în primele opt luni din acest an, la 7,28 milioane de unităţi, România înregistrând un recul de 37,5%, la 73.723 unităţi.

Livrările au scăzut luna trecută în toate pieţele europene mari, cel mai semnificativ declin fiind în Spania (40,6%), urmată de Marea Britanie (39,7%), Italia (38,9%), Franţa (32%) şi Germania (28,8%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.