„Acționăm pentru imprimarea unui curs pozitiv în activitatea clienților noștri, pentru implicarea civică a profesioniștilor contabili”

„Acționăm pentru imprimarea unui curs pozitiv în activitatea clienților noștri, pentru implicarea civică a profesioniștilor contabili”

Numărul 18-19, 2-15 august 2016  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu ec. Mihaela Azap, președintele Filialei CECCAR Caraș-Severin

Alexandra Rizea: Așa cum rezultă din ecoul pe care această rubrică îl are în rândurile cititorilor, etapele devenirii profesionale a celor intervievați prezintă cel mai mare interes. În consecință, vă întreb și pe dvs.: cum, când și în ce împrejurări ați atins, în timp, cotele de profesionalism de astăzi?

Mihaela Azap: Când vorbim despre profesionalism, este greu să localizăm în timp și spațiu, mai ales împrejurările în care a evoluat fiecare dintre noi. Avem o profesie a cărei exercitare presupune o muncă neîntreruptă pentru autoperfecționare, atât în ceea ce privește practica, cât și lărgirea și aprofundarea continuă a cunoștințelor în domeniu. Referindu-mă strict la întrebarea dvs., pot spune că momentul cel mai important din cariera mea profesională în domeniul financiar-contabil a fost atunci când am înțeles, de fapt, fenomenele pe care le generează acțiunile mele, responsabilitatea pe care o am în reflectarea realităților de pe teren, dar și în ceea ce privește imprimarea unui curs pozitiv în activitatea clienților noștri. 

Înțeleg că, pentru dvs., cuvântul-cheie este responsabilitatea.

Este exact în consonanță cu ceea ce reprezintă contabilitatea ca știință exactă. Cred că nu există satisfacție mai mare decât aceea de a munci astfel încât ceea ce ne oferă știința contabilă, fiecăruia și tuturor, este reflectat în realitate, într-o realitate în continuă schimbare pe care ne-o dorim cât mai bună.

În strânsă legătură cu raportul dintre știință și practică pe care l-ați evocat, vă rog să exprimați părerea dvs. privind locul pe care îl ocupă în cariera fiecărui profesionist contabil apartenența și modul de exercitare a calității de membru al CECCAR.

Un profesionist contabil trebuie să fie membru al CECCAR, ceea ce confirmă că profesia noastră este reglementată de principii fundamentale și concepte care se verifică și se îmbogățesc tocmai pe baza realităților la care m-am referit. După opinia mea, ca să fii un bun, un foarte bun contabil trebuie să înțelegi profund, inclusiv prin cercetarea științifică a fenomenelor economico-sociale, liniile de forță ale obiectivelor promovate, cu nedezmințită consecvență, de CECCAR. În contextul globalizării, al schimbărilor ce au loc în lume, avem datoria să facem față unor noi și tot mai importante provocări, ceea ce impune respectarea și aplicarea principiilor promovate de CECCAR, a Codului etic, ceea ce nu limitează, ci, dimpotrivă, stimulează spiritul creativ, gândirea liberă, flexibilitatea în raționamentele pe care le emitem, adaptarea la situațiile concrete de loc și de timp. Sunt doar câteva aspecte care influențează pozitiv profesionistul contabil membru al CECCAR.

În ce măsură calitatea exercitării profesiei este determinată de implicarea civică?

Exercitarea profesiei contabile este strâns legată de contactul direct cu societatea, decurgând de aici implicarea civică. Trebuie să iubești comunicarea, să participi la discuții, să afli problemele entităților cu care vii în contact. Astfel, poți contribui la identificarea și aplicarea de soluții tot mai eficiente care să corespundă intereselor clienților și, pe un plan mai larg, interesului public.

În mod concret, ce și-a propus și ce întreprinde Filiala CECCAR Caraș-Severin pentru antrenarea unui număr cât mai mare de membri atât la soluționarea cerințelor noi ale profesiei, cât și a problemelor majore ale dezvoltării economico-sociale a județului?

În mod concret, discutăm aici despre mai multe paliere ale acțiunilor noastre de care ținem seama. Am în vedere asemenea cerințe precum asigurarea vizibilității expertului contabil și contabilului autorizat, afirmarea, prin fapte, a tot ceea ce definește importanța profesiei noastre, cunoașterea și înțelegerea de către clienți a specificului profesiei noastre. În acest sens, acțiunile mele, ale membrilor Consiliului filialei, din ultimele luni sunt orientate spre afirmarea noastră ca entitate, atât în mediul de afaceri, cât și în societate, în general. Cum am mai subliniat, profesia noastră presupune o pregătire continuă, cu accent pe calitate. O persoană bine pregătită profesional generează încredere în acțiunile pe care le întreprinde în practică. Mă refer deopotrivă la încrederea în forțele proprii și la încrederea pe care o inspiră exercitarea, la un nivel calitativ cât mai înalt, a profesiei. Astfel, dispunem și de antidotul necesar pentru combaterea neîncrederii, care generează uneori incertitudine în ceea ce am numit capacitatea de a depăși cu forțe proprii dificultățile cu care ne confruntăm.

În continuarea elementelor prezentate de dvs., cum evaluați relațiile dintre Filiala CECCAR Caraș-Severin, autoritățile publice locale și alte organizații profesionale? Cum identificați și acționați pentru atingerea obiectivelor de interes comun?

Relațiile dintre filiala Caraș-Severin, autoritățile publice locale și alte organe profesionale sunt, în general, bune. Provocările țin mai ales de factorul uman, de educație, etică, de capacitatea de a fructifica experiența acumulată, de abilități profesionale. Contează, deci, foarte mult raporturile interumane. Pe această bază, colaborarea evoluează pozitiv, constituind un punct câștigat din programul nostru. În mod practic, abilitățile în materie de comunicare, dublate de competența profesioniștilor noștri în abordarea și soluționarea problemelor județului, au contribuit și contribuie la creșterea prestigiului filialei CECCAR și, deci, suntem consultați și participăm activ la rezolvarea problemelor curente și de perspectivă ale dezvoltării economico-sociale din Caraș-Severin.

Cum vedeți dvs., dintr-o perspectivă strategică, mijloacele și căile de îmbunătățire a activității filialei?

Cu siguranță, avem multe de îmbunătățit în activitatea CECCAR Caraș-Severin. Acționăm pentru o mai profundă implicare în viața comunităților noastre locale, înțelegând că nu suntem „singuri pe lume” și că trebuie să avem propria noastră contribuție la dezvoltarea județului, a țării întregi.

Legătura pe care ați făcut-o între obiectivele filialei, cele ale dezvoltării județului și economiei naționale îmi oferă prilejul de a vă ruga să împărtășiți și alte elemente din experiența dvs.

Continuăm să îmbunătățim comunicarea cu instituțiile statului, astfel încât să ne coordonăm și să ne corelăm acțiunile pentru a asigura respectarea legilor, pentru a promova concurența loială, pentru a evita și elimina practicile care aduc prejudicii agenților economici și, implicit, modului în care se promovează interesul public. Spuneam mai devreme că totul pornește de la educația, de la pregătirea optimă a profesionistului contabil. Cerințele de azi impun ca expertul contabil, contabilul autorizat să fie o persoană complexă, „un medic al afacerii” care să nu greșească nici în ceea ce privește punerea unui diagnostic contabil și fiscal, nici în materie de principal sfetnic al clienților noștri. Reiterez și în acest interviu propunerea pe care am făcut-o la Conferința Națională a CECCAR din acest an de a extinde formele de îmbunătățire a pregătirii profesionale prin tehnologiile moderne, prin online. Consider că, în acest fel, vom gestiona mai eficient timpul, iar costurile pot fi semnificativ reduse. Este foarte important să îmbunătățim toate formele de pregătire, punând accentul pe caracterul interactiv al cursurilor. Insist asupra tuturor elementelor care asigură o pregătire cât mai bună prin îmbinarea armonioasă a tuturor modalităților de predare și însușire a cunoștințelor, punând în centrul acestora normele și reglementările CECCAR.

Considerentele expuse de dvs. se constituie în premise ale unor concluzii pe care vă rugăm să le formulați.

Am convingerea că profesionistul contabil membru al CECCAR trebuie să dea dovadă, în tot ceea ce face, de înțelepciune, de echilibru, să înfrunte cu fermitate și curaj provocările actuale și de viitor prin îmbunătățirea continuă a calității serviciilor oferite. Să nu uităm că suntem cei care reflectăm în contabilitate rezultatele clienților noștri, că putem influența în sens pozitiv deciziile manageriale prin informațiile corecte puse la dispoziția conducătorilor afacerii prin ceea ce am numit consultanța de înaltă calitate pe care o asigurăm. Sunt preocupări pe care le dezbatem și dorim să le finalizăm cu rezultate pe măsură cu membrii activi ai CECCAR, precum și cu membrii stagiari. În concluzie, ne desfășurăm întreaga activitate, ne călăuzim în tot ceea ce întreprindem după deviza „CALITATEA FACE DIFERENȚA”.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.