Acționarii Nuclearelectrica au adoptat Decizia Finală de Investiție în proiectul reactoarelor modulare mici NuScale de la Doicești
Telex » Știri
13 februarie, 9:07
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat joi, în Adunarea Generală Extraordinară, Decizia Finală de Investiție (FID) în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) NuScale de la Doicești, în baza Studiului de Fezabilitate a proiectului, conform unui raport remis Bursei de Valori București (BVB), informează Agerpres. De asemenea, acționarii au aprobat condițiile a căror îndeplinire stă la baza fezabilității proiectului, cu mențiunea că neîndeplinirea oricăreia dintre aceste condiții antrenează imposibilitatea derulării proiectului.
În cadrul AGEA a fost aprobată și derularea activităților necesare fazei Pre-EPC (etapa 3 a Proiectului).
Proiectul SMR Doicești a fost dezvoltat conform etapelor prestabilite și aprobărilor corporative, și anume derularea analizelor și studiilor tehnice de amplasament, FEED 1 și FEED 2 (Front End Engineering Design).
Finalizarea acestor studii, la care se adaugă cele două misiuni de evaluare a amplasamentului, derulate de IAEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică, n.r.), au condus către elementele de bază ale Deciziei Finale de Investiție, precizau reprezentanții Nuclearelectrica, la finele lunii trecute, într-o postare pe pagina de Facebook a companiei.
„Proiectul SMR de la Doicești, tehnologie NuScale, va avea o capacitate instalată de 462 MW, constând în 6 module, fiecare cu o capacitate instalată de 77 MW. Într-un context internațional în care tehnologiile SMR sunt considerate soluția de asigurare a flexibilității și complementarității cu resursele regenerabile, o alternativă eficientă de reindustrializare avantajoasă a centralelor scoase din uz, un motor pentru dezvoltarea locală și regională prin crearea unui lanț complex de aprovizionare, o oportunitate de creștere a unei noi generații de specialiști, România deține capacitatea de a se transforma într-un centru de know-how în implementarea tehnologiilor avansate. Coroborat, securitatea energetică a României și disponibilitatea surselor sale de energie curată sunt și vor rămâne priorități”, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, în postarea menționată.
În perioada următoare, Nuclearelectrica va intensifica dialogul cu partenerii săi comerciali pentru consolidarea cadrului de cooperare pe termen lung și asigurarea unei abordări win-win. De asemenea, dialogul cu autoritățile române rămâne o prioritate pentru consolidarea cadrului de măsuri de sprijin pentru proiect, au mai transmis reprezentanții Nuclearelectrica.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația