
Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut în aprilie cu 1,2%
Numărul 21, 1-7 iun. 2022 » Breviar statistic
Activele nete ale celor 236 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna aprilie cu 1,2%, până la nivelul de 52,1 miliarde lei (10,5 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 2,9%; ieșirile nete ale lunii au totalizat 96 milioane lei (19,5 milioane euro), informează Mediafax. Cele mai performante 5 fonduri deschise locale în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 13,2% și 18,5%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 58,3% și 72,1% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani (față de luna aprilie 2019).
Activele nete ale celor 89 de fonduri deschise locale au scăzut în luna aprilie cu 2,6%, până la 21,6 miliarde lei (4,4 miliarde euro) iar de la începutul anului au scăzut cu 14,6%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna aprilie ieșiri nete de 119 milioane lei (-24,2 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (-187 milioane lei), fondurile reunite sub categoria „alte fonduri” (-2,6 milioane lei) și cele de randament absolut (-1,2 milioane lei), în vreme ce fondurile de acțiuni (60,1 milioane lei) și cele diversificate (11,3 milioane lei) au înregistrat intrări nete.
Activele nete exprimate în lei ale celor 112 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna aprilie cu 1,6% față de luna precedentă, până la 1,8 miliarde lei (0,37 miliarde euro), iar de la începutul anului au scăzut cu 10,9%.
Fondurile deschise străine distribuite în România, având o pondere de 7,8% în totalul activelor fondurilor deschise de investiții, au înregistrat în luna raportată intrări nete de 26,5 milioane lei (5,4 milioane euro ).
Activele nete ale celor 34 de fonduri de investiții alternative (inclusiv SIF-uri și FP) au crescut cu 4,5% în luna aprilie, până la 28,6 miliarde lei (5,8 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 9%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 3,3 milioane lei (0,7 milioane euro) în luna raportată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere
Manifestări științifice și culturale, sub semnul „pedagogiei” utilului și frumosului