Adina Vălean: Zborurile din UE au scăzut cu 70% în octombrie

Adina Vălean: Zborurile din UE au scăzut cu 70% în octombrie

Telex » Știri 29 octombrie, 9:28  

Numărul de zboruri din Uniunea Europeană înregistrat în luna octombrie a scăzut cu 70% față de aceeași lună din anul trecut, a declarat, la un post de televiziune, comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, potrivit Agerpres. „În întreg sectorul de transporturi, dar în special în cel legat de aviație, pierderile sunt enorme. Noi am pus la dispoziție măsuri de natură economică pentru ca statele membre să ajute aeroporturile și companiile aeriene în materie de lichiditate, cu ajutor de stat, cu împrumuturi, în această perioadă. Cu toate acestea, acum cifrele sunt dramatice. Cifra la zi privind zborurile: sunt cu 70% mai puține acum în octombrie decât erau anul trecut la aceeași dată. Asta arată ce pierderi economice masive există. Asta ar putea conduce la închiderea aeroporturilor, gărilor și așa mai departe, care nu se mai pot susține din punct de vedere economic pentru că au prea puțini pasageri și au pierderi”, a afirmat Adina Vălean.

Comisarul european pentru Transporturi a apreciat că ajutoarele financiare directe oferite de statele membre pentru companii sau aeroporturi reprezintă un preț acceptabil pentru păstrarea minimei conectivități la nivel european. „De aceea acum am recomandat statelor membre să asigure așa-numita minimă conectivitate la nivel european, adică să ajute companiile, aeroporturile, pentru a fi deschise rutele. Trebuie să fie posibil pentru cei care au nevoie să călătorească, în viitor, chiar și în aceste condiții de criză, care au nevoie din motive personale, din motive de serviciu, lucrătorii în transporturi, personalul medical, să poată să aibă rute deschise pentru a se putea mișca dintr-un loc în altul la nivelul Uniunii Europene. Deci asta ar fi, să spunem, o recomandare nouă pe care o facem, să se asigure o conectivitate minimală la nivelul Uniunii Europene, chiar cu prețul ajutorului financiar direct dat de statul-membru pentru a le ține deschise și pentru a avea măcar un număr restrâns de rute la dispoziție”, a menționat Adina Vălean.

Reprezentanta Comisiei Europene a apreciat că aeroporturile ar trebui să introducă teste rapide de covid pentru călătorii depistați cu temperatură la îmbarcare. „În momentul de față există o practică puțin uniformă, singurele controale care se fac sistematic sunt cele de temperatură la accesul în aeroport, iar aici nu avem numere foarte mari în perioada scursă în ultimele luni, avem un număr de ordinul a sute care au fost respinși la îmbarcare din cauza faptului că aveau temperatură. Pentru aceste persoane trebuie introduse testele rapide, care să determine dacă temperatura este cauzată de covid sau este din alte motive, astfel încât oamenii să nu-și piardă posibilitatea de călătorie, să nu-și piardă biletul și investiția financiară făcută pentru că li s-a refuzat zborul. În rest, în viitor, ne interesează să punem la punct un protocol de testare pentru călătorie, adică cetățenii să știe foarte clar că atunci când au de făcut o călătorie dintr-un stat în altul ce protocol de test trebuie să aibă la dispoziție. Să știe cu câte zile înainte trebuie să-și facă un test, la ajungerea la destinație să știe după câte zile trebuie să repete testul, astfel încât să fie evitată o carantină prea îndelungată. De asemenea, să știe ce fel de tip de test, astfel încât rezultatul să vină cât mai rapid, iar în felul acesta, dacă un astfel de protocol se aplică uniform la nivelul Uniunii Europene, oamenii vor ști la ce să se aștepte și vor fi din nou încurajați să cumpere un bilet de avion și să încerce să călătorească”, a încheiat comisarul european.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)

Comentariile vor fi publicate doar după validarea acestora de către moderator. Nu vor fi publicate comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau la ură, precum și acuzații fără acoperire. Vă mulțumim!


Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.