Adrian Câciu: După descentralizarea fondurilor europene, următorul pas va fi descentralizarea fondurilor naționale, indiferent de sursa de finanțare
Telex » Știri 25 martie, 9:52
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a declarat, la Craiova, la finalul săptămânii trecute, că, după descentralizarea fondurilor europene, următorul pas va fi descentralizarea fondurilor naționale, indiferent de sursa de finanțare. "Este pentru prima dată când în mod oficial fondurile europene sunt descentralizate către comunitățile regionale și locale. Este un prim pas, din punctul meu de vedere, pentru că următorul pas va fi descentralizarea fondurilor naționale, indiferent de sursa de finanțare. Și aici rolul Agenției de Dezvoltare Regională este unul foarte important, unul de creștere a capacității administrative, pe de o parte pentru a implementa programele cu fonduri europene, pentru a primi noi surse de finanțare din programele care sunt la nivel național cum este programul de Sănătate sau cel Tranziție Justă, dar și pentru a deveni finanțator regional pentru județele din regiune", a afirmat ministrul, în cadrul unui eveniment organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia pentru a marca împlinirea a 25 de ani de activitate, relatează Agerpres.
Acesta a mai afirmat că România are o problemă cu disparitățile regionale pentru că "totdeauna s-a dictat de la centru ca finanțare și ca dezvoltare, deși problemele erau la nivel local", iar cât va fi ministru, va susține descentralizarea fondurilor europene, "pentru că politica de coeziune este despre regiuni, nu despre state".
„Regiunea de Sud-Vest a României are mult de recuperat față de alte regiuni ale României, cel puțin față de regiunile din Ardeal. Și istoria a fost mai potrivnică cu acest locuri, nu numai aici, ci și în partea de Est a României, unde au fost mai multe situații complicate de-a lungul istoriei și trebuie să recuperăm foarte mult. Dar ceea ce s-a făcut în ultimii ani în această regiune se vede: regiunea s-a dezvoltat, aportul la economia națională a crescut și investițiile nu numai că se văd, ci aduc beneficii cetățenilor din această regiune. Este foarte important ca în perioada următoare să creștem viteza și consecvența pe ceea ce înseamnă noi investiții și noi resurse pe care să le atragem în dezvoltarea economiei regionale", a mai spus ministrul Adrian Câciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc