Adrian Câciu: În acest moment avem 15 miliarde de euro contractate, de zece ori mai mult decât în 2016
Telex » Știri 17 iulie, 9:14
Valoarea proiectelor contractate pe fonduri europene se ridică, la acest moment, la 15 miliarde de euro, față de cele 1,5 miliarde de euro la finalul anului 2016, a declarat, marți, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, la evenimentul de lansare a unei noi ediții a "Cartei Albe a IMM-urilor din România", relatează Agerpres. "În acest moment avem 15 miliarde de euro contractate. Proiecte sunt de 52 de miliarde de euro. La al treilea an de implementare, după 2014-2020, 2021-2027, avem 15 miliarde de euro contractate, 1,8 miliarde de euro intrate în România. În 2016, la finalul anului, după trei ani de implementare a unei exercițiu financiar, erau contracte de doar 1,5 miliarde de euro, de zece ori mai puțin. Cum să ai așteptarea să ai și efect rapid într-o economie, când tu, de fapt, nici nu ai contractat, nici nu ai scos proiecte la bătaie și n-ai trecut nici la implementare, cu alte cuvinte, nici nu ai finanțat? De data aceasta suntem într-o zonă puțin mai accelerată și de aceea fac un apel ca dialogul să continue și partea de implementare să fie mult mai rapidă. Ceea ce îmi doresc este ca România să nu mai aibă bani din Coeziune în 2026-2027, astfel încât să poată să solicite fonduri suplimentare de la Comisia Europeană, nu să fie în situația în care să aibă jumătate din anvelopă, pentru că așa era România la finalul exercițiului, la 2020, înainte să intre «M+3»", a afirmat ministrul.
Adrian Câciu a subliniat că indicatorul de încredere al mediului de afaceri poate face diferența între dezvoltarea economică și riscul unei recesiuni. "Indicatorul cel mai sensibil din studiul dumneavoastră (Carta Albă a IMM-urilor din România - n. r.) este cel dat de încredere în viitor, pentru că acest indicator, care este evaluat nu numai în România, ci în toată lumea, este indicatorul care poate să facă diferența între dezvoltare și riscul recesiunii sau unei crize economice. Încrederea aceasta nu se capătă în lipsa unui parteneriat între toți actorii socio-economici, fie aceștia privați, dar mai ales cei care sunt reglementatorii sau care sunt exponenții puterii publice, ai statului. Ceea ce se întâmplă în România de câțiva ani de zile este că suntem totuși într-o zonă în care stabilitatea politică ne-a permis să ducem la bun sfârșit trecerea peste o serie de crize foarte brutale (...) Nimic nu se face fără dialog. Este plină lumea de oameni deștepți, dar dacă fiecare acționează singur deșteptăciunea este egală fix cu zero, pentru că nu se poate lucra decât în echipă, atunci când vrei să ai succes", a afirmat Adrian Câciu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice
Litoralul, o imensă scenă a artei de calitate