Adrian Oros: Îngrijorarea fermierilor este dacă vom putea proteja spațiul european de alimente extracomunitare

Adrian Oros: Îngrijorarea fermierilor este dacă vom putea proteja spațiul european de alimente extracomunitare

Telex » Știri 20 septembrie 2021  

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a declarat, la un eveniment de profil desfășurat la Cluj, că marea provocare a UE în domeniul agriculturii este de a-și atinge obiectivele propuse în ceea ce privește calitatea hranei, dar, în același timp, de a face față și concurenței din afara UE, relatează Agerpres. El a explicat că până în 2030 UE își propune reducerea cu 50% a consumului de pesticide, diminuarea cu 20% a consumului de îngrășăminte, agricultură ecologică pe minimum 25% din suprafață, creșterea suprafeței de teren pentru biodiversitate, reducerea cu 50% a utilizării anti-microbienilor, ceea ce va duce la o hrană mai valoroasă, dar și mai scumpă, fiindcă vor crește prețurile de cost.

„Cele două strategii, Farm to fork (De la fermă la furculiță – n.red.) și Biodiversitate, își propun această strategie, o hrană suficientă, sănătoasă, dar la prețuri accesibile. Iar metodele să fie cât mai prietenoase cu mediul. (...) Întrebarea și îngrijorarea fermierilor și a miniștrilor agriculturii este dacă vom putea proteja spațiul european de pătrunderea alimentelor din țări terțe care nu-și propun aceste ținte ambițioase și care nu vor respecta aceste exigențe, iar cumpărătorul european va cumpăra acea marfă, care, chiar dacă va fi mai proastă, va fi mai ieftină. Atunci, primul efect va fi destabilizarea economică a fermierilor europeni și falimentul lor, cheltuind, totuși, 357 de miliarde. Asta este îngrijorarea și semnul de întrebare pe care trebuie să ni-l punem”, a spus Adrian Oros.

El a amintit, în context, și de sumele de bani alocate pentru o agricultură de calitate superioară. „Avem un context anume. Am trecut anul trecut printr-o criză medicală fără precedent, urmată de o criză economică, care, din păcate, continuă. Și criza medicală, criza sanitară se pare că nu se va opri. Este anul în care trebuie să finalizăm Planul Național Strategic și noi aici în țară, și fiecare țară. (...) Cum se va derula politica agricolă comună, care, iată, va trebui să cheltuie 365 de miliarde de euro. Dar să le cheltuie, pe de o parte, atingând acele obiective ambițioase de mediu și climă, care și le-a propus în Green Deal și în cele două strategii, Biodiversitatea și Farm to fork, dar, în același timp, să nu destabilizăm fermierii europeni, inclusiv fermierii români. Asta este marea întrebare. Noi, ca țară, avem 21,65 de miliarde de euro alocați, bani europeni, la care vin banii în completare, cofinanțare, bani de la bugetul național și, sigur, foarte mulți bani investiți de fermierii și companiile din România”, a mai spus Adrian Oros.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.