Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară; pasagerii vor ajunge în avion în aproximativ o oră

Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară; pasagerii vor ajunge în avion în aproximativ o oră

Telex » Știri 12 noiembrie 2021  

Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va fi operațional la capacitate maximă din primăvara anului viitor, după lucrări de reabilitare care au durat doi ani, a afirmat George Dorobanțu, directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București, cu ocazia unui eveniment care a marcat finalizarea lucrărilor, informează Agerpres. „Urmează montarea echipamentelor altor instituții conectate cu aeroportul, precum poliția de frontieră și cei care asigură securitatea pasagerilor, urmând ca anul viitor, probabil în martie-aprilie, să putem să avem aeroportul operațional 100%”, a spus George Dorobanțu.

Aeroportul va putea procesa cel puțin 200 de pasageri pe oră.

„Vom putea încărca sau descărca un avion de pasageri în circa o oră, o oră și ceva, ceea ce înseamnă că suntem destul de eficienți din perspectiva fluxurilor”, a continuat oficialul CNAB. El a mai spus că echipamentele care au fost montate sunt de ultimă generație, unele chiar mai moderne decât cele de la aeroportul Otopeni, care va intra și el în curând într-o perioadă de retehnologizare. Pentru zona de business, timpii de așteptare sunt aproape inexistenți, a completat Dorobanțu.

„Pe termen lung, vrem să ajungem la o capacitate anuală de aproximativ un milion de pasageri, poate chiar mai mare, iar targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business și pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineața - 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri. Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni”, a mai spus șeful CNAB.

Compania Națională Aeroporturi București a marcat finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa. Este vorba despre obiectivul de investiții „Reabilitarea și refuncționalizarea interioarelor clădirilor A, B și Rotondă de la Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AB)". Lucrările au fost demarate în februarie 2020. Contractul s-a cifrat la 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse și neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.

Aeroportul Internațional București-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcțional și cel mai vechi care nu și-a întrerupt activitatea aeronautică.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.