Afacerile din comerțul cu amănuntul au crescut în august cu 12,6%

Telex » Știri 5 octombrie 2016  

Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, considerat cel mai important indicator al consumului populaţiei, a avansat în august cu 12,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, ritm accelerat faţă de luna precedentă (când sporul a fost de 11,7%), şi a fost susţinută mai ales de vânzările de carburanţi şi de bunuri nealimentare, arată datele publicate, astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cel mai înalt ritm de creştere din ultimele luni a fost înregistrat în februarie, de 21,8% faţă de februarie 2015, nivel record din 2008 încoace. 

Cumulat pe primele opt luni, afacerile din comerţul cu amănuntul au crescut cu 16,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Datele oficiale, care exclud vânzările de autovehicule şi motociclete, arată că afacerile din comerţ au fost susţinute în luna august în special de vânzările de bunuri nealimentare şi de carburanţi. „Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2016, comparativ cu luna august 2015 a înregistrat o creştere cu 12,6% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+17,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+15,1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,9%)”, se precizează în comunicatul INS.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.