AFIR a publicat Ghidul solicitantului privind accesarea fondurilor europene prin PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

AFIR a publicat Ghidul solicitantului privind accesarea fondurilor europene prin PNDR 2020 pentru procesarea produselor agricole

Telex » Știri 22 septembrie 2021  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță că a publicat, pe pagina oficială de internet www.afir.info, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole, respectiv prin submăsura 4.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). „Ghidul solicitantului și anexele aferente conțin informațiile necesare depunerii cererilor de finanțare în sesiunea care se va desfășura în intervalul 8 octombrie 2021, ora 9.00 – 7 ianuarie 2022, ora 16.00”, precizează instituția, într-un comunicat.

Sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) și forme asociative și de 40% pentru alte întreprinderi. AFIR precizează că în cazul investițiilor colective intensitatea sprijinului poate crește cu 20 de puncte procentuale.

 Valoarea fondurilor europene obținute variază în funcție de tipul de beneficiar și de investiție, astfel: pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici, sprijinul financiar este de 800.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii și de 600.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. De asemenea, pentru întreprinderi mijlocii se pot accesa fonduri în valoare de 1.200.000 de euro/ proiect pentru investițiile noi permise în cadrul fișei submăsurii sau de 1.000.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere. Pentru alte întreprinderi și forme asociative, valoarea sprijinului crește la 1.500.000 de euro/ proiect în cazul investițiilor noi permise și la 1.200.000 de euro/ proiect pentru modernizare/ extindere.

Solicitantul trebuie să respecte o serie de condiții minime pentru a accesa fondurile disponibile prin această linie de finanțare, cum ar fi: să desfășoare activități economice ca persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială sau persoană juridică română; să acționeze în nume propriu și să asigure surse financiare stabile și suficiente, necesare cofinanțării pe tot parcursul implementării investiției.

Printre activitățile eligibile în cadrul submăsurii 4.2, se regăsesc: înființarea, extinderea, modernizarea, dotarea unităților de procesare plante proteaginoase (de exemplu: mazăre, fasole, soia, linte, năut, bob, arahide, floarea soarelui, dovleac etc.), dar și pentru alte produse decât plantele proteaginoase, ca materie primă de bază. De asemenea, sunt eligibile investiții privind colectarea materiei prime, depozitarea materiei prime sau a produselor finite, marketingul acestora (de exemplu: etichetare, ambalare), precum și investiții pentru comercializarea produselor doar ca o componentă secundară a proiectului.

Totodată, se pot finanța extinderea și modernizarea de rețele locale de colectare, recepție, depozitare, condiționare, sortare și capacități de ambalare, comercializare (componentă secundară), cât și îmbunătățirea controlului intern al calității și conformarea cu noile standarde impuse de legislația europeană pentru prelucrarea și comercializarea produselor agro-alimentare.

De asemenea, este eligibilă în cadrul submăsurii 4.2 producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile (solară, eoliană, valorificarea energetică a biomasei, geotermală), a energiei produsă cu ajutorul pompelor de căldură, în cadrul unității în care se desfășoară o activitate finanțată prin submăsura 4.2 exclusiv pentru consumul propriu, doar ca o componentă secundară a proiectului.

Toți cei interesați să acceseze fonduri europene pentru investiții în procesarea sau marketingul produselor agricole pot consulta gratuit pe www.afir.info Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, la secțiunea „Investiții PNDR”, pagina dedicată submăsurii 4.2, în vederea întocmirii documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, care se va realiza online, pe site-ul Agenției, la momentul lansării sesiunii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.