AFIR acordă finanțare pentru procesarea produselor agricole

Telex » Știri 18 iulie 2016  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 31 octombrie 2016, cereri privind sprijin financiar pentru proiectele de investiții din domeniul procesării produselor agricole. Finanțarea se alocă prin intermediul submăsurii 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), alocarea bugetară pentru sesiunea anuală curentă fiind de aproximativ 93,5 milioane de euro.

Conform unui comunicat al AFIR, modalitatea de depunere a proiectelor este online, pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info. Pragul minim de depunere este de 15 puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate beneficia de finanțare nerambursabilă în cadrul acestei submăsuri.

Fondurile sunt destinate investițiilor care au ca obiectiv înființarea și modernizarea unităților de procesare și comercializare, introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese, aplicarea măsurilor de protecția mediului, creșterea numărului de locuri de muncă sau promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile. Sprijinul public nerambursabil este de maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20%, în cazul operațiunilor sprijinite în cadrul Parteneriatului European de Inovare.

Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile prin submăsura 4.2 sunt variate și cuprind de la întreprinderi individuale sau familiale la SRL-uri, cooperative agricole, societăți cooperative și grupuri de producători. Fondurile nerambursabile vor fi acordate beneficiarilor eligibili atât pentru investiții corporale, cât și pentru investiții în active necorporale.

Sursa: Agerpres



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.