AFIR actualizează constant Baza de Date cu prețuri de referință

Telex » Știri 16 iunie 2016  

Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) actualizează în mod constant Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru mașini, utilaje și echipamente specializate și o completează cu noi elemente pentru a veni în sprijinul tuturor celor care folosesc acest instrument de lucru, a anunţat astăzi agenţia. „Baza de date a fost gândită ca un mecanism menit să simplifice procedura de achiziție publică a echipamentelor specializate necesare beneficiarilor PNDR. Baza de date funcționează pe principiul cumpărării directe a echipamentului dorit, cu finanțare din fonduri europene nerambursabile, fără a mai parcurge altă procedură de achiziție, dar cu respectarea prevederilor comunitare și naționale. Acest mecanism pus la punct de către AFIR este unul funcțional și extrem de util, dovadă stau cele aproximativ  25.000 de elemente pe care le  include Baza de date în prezent”, a precizat David Eugen Popescu, directorul general al AFIR.

Ca un element de noutate privind functionarea Bazei de date, menționăm faptul că în cadrul BDPR, AFIR va evidenția, printr-o coloană suplimentară, prețurile promoționale ale elementelor incluse. În acest sens, în perioada promoțiilor la rubrica „observații preț” vor fi menționate online în mod clar condițiile care definesc oferta. Producătorul/ importatorul/ distribuitorul va transmite către AFIR toate informațiile referitoare la promoție și textul care se va înscrie online (precizând elementele în dreptul cărora va apărea informația). Un alt element de noutate îl constituie faptul că moneda de exprimare a unui echipament poate fi și dolarul american (USD) pe langă EURO, în cazuri justificate, susținute de documente, dar un element poate avea prețul exprimat doar în una din cele două monede.

AFIR precizează că introducerea de noi elemente în Baza de Date cu Prețuri de Referință este urmarea solicitărilor primite din partea producătorilor/ importatorilor/ distribuitorilor de mașini, utilaje și echipamente specializate.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.