AFIR: Beneficiarii PNDR cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare

AFIR: Beneficiarii PNDR cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare

Telex » Știri 13 octombrie 2021  

Beneficiarii Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) cu polițe de asigurări de la City Insurance trebuie să prezinte o nouă poliță de asigurare, conform legislației în vigoare, a anunțat Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), citată de Agerpres. Reamintim că Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance SA, prin Decizia nr. 1148/ 17.09.2021.

PUBLICITATE
„Având în vedere această situație, reamintim obligativitatea beneficiarilor PNDR de a respecta prevederile articolului 23 din Ordonanța de Urgență nr. 49 din 23 octombrie 2015. Articolul prevede că societatea de asigurări emitentă a poliței căreia îi este subordonată plata avansului - acolo unde este cazul, trebuie să fie autorizată, conform legislației în vigoare”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, legislația în vigoare prevede că rămân valabile contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare-reasigurare City Insurance SA (City Insurance), producându-și efectele până la data la care intervine una dintre următoarele situații: expirarea poliței de asigurare la data menționată în contractul de asigurare precum și denunțarea contractului de asigurare de către asigurat (beneficiarul PNDR), printr-o notificare transmisă societății. De asemenea, o altă situație este depășirea perioadei de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului conform prevederilor legale.

„Concret, până la expirarea poliței pe care o dețin, beneficiarii trebuie să prezinte Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) o poliță de asigurare a avansului eliberată de o societate de asigurări autorizată. În acest sens, beneficiarii care au contractele de asigurare încheiate cu City Insurance trebuie să ia o decizie cu privire la aceasta și să se asigure că nu vor rămâne fără un instrument de garantare valid, luând în calcul și termenul de 90 de zile de la declararea definitivă a falimentului, dată care va fi anunțată public în perioada următoare”, se mai precizează în comunicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară face, de asemenea, precizarea că toți creditorii de asigurare beneficiază de protecția Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) în vederea recuperării primelor plătite în avans sau a despăgubirilor datorate, conform contractelor de asigurare încheiate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.