AFIR: Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori

AFIR: Peste 109 milioane de euro fonduri europene nerambursabile pentru apicultori

Telex » Știri 23 mai 2022  

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finanțat până în prezent 5.495 de apicultori prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), valoarea proiectelor de investiții finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) depășind 109 milioane de euro, informează AFIR, potrivit Agerpres. Beneficiarii au primit sprijin nerambursabil pentru achiziția de stupi, familii de albine sau pentru procesarea mierii.

Apicultorii au accesat fonduri europene nerambursabile acordate prin submăsurile 4.1 „Investiții în exploatații agricole”, 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole”, 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

Totodată, proiecte ce privesc domeniul apicol au primit finanțare și prin submăsurile 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” și 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol”.

Potrivit sursei citate, cele mai multe proiecte pentru apicultură au fost finanțate prin intermediul submăsurii 6.3. Astfel, prin această submăsură s-au finanțat 4.667 de proiecte cu o valoare publică contractată de aproape 70 milioane euro. Aceste proiecte au vizat achiziția de familii de albine sau instrumentar apicol.

Proiectele dedicate apiculturii finanțate prin submăsura 6.1 sunt în număr de 801, cu o valoare publică contractată de 33,1 milioane euro și au prevăzut atât achiziții, cât și mică procesare la nivelul exploatației apicole.

De asemenea, prin submăsura 4.1 au fost finanțate 6 proiecte pe apicultură, cu o valoarea publică contractată de peste 2,4 milioane euro. Tipurile de investiții vizează înființarea/ modernizarea stupinelor prin achiziție echipamente apicole și amenajare spații pentru procesare, condiționare produse apicole. Prin submăsura 4.2, beneficiarii au primit finanțare pentru 5 proiecte de investiții în domeniul apicol cu o valoare publică contractată de peste 2,3 milioane de euro, finanțarea fiind acordată pentru unitățile de procesare, ambalare și comercializare produse apicole.

AFIR precizează că prin submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” a fost finanțat un proiect privind promovarea și comercializarea în comun a producției de miere și produse apicole realizate de membrii unui grup de producători. Valoarea publică contractată a acestui proiect este de 107.200 euro, iar din grup fac parte nouă exploatații agricole.

Mai mult, submăsura 16.4 „Sprijin acordat pentru cooperare orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol” a finanțat 15 proiecte care vizează cooperarea actorilor locali în vederea susținerii lanțurilor scurte de aprovizionare cu produse apicole. Cele 15 proiecte au primit finanțare pentru 74 membri, din care 43 sunt fermieri (exploatații care participă în proiectele de cooperare). Valoarea publică contractată a acestor proiecte este de 1,27 milioane euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.