AFM: Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus a fost epuizat în două luni

AFM: Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus a fost epuizat în două luni

Telex » Știri 18 iunie 2021  

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că va suplimenta cu 20 milioane lei bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus. „Bugetul alocat inițial pentru persoanele fizice, în valoare de 200 milioane de lei a fost rezervat integral la aproximativ două luni de la lansarea programului, demonstrând interesul cetățenilor față de autovehiculele electrice, mai prietenoase cu mediul înconjurător”, se menționează într-un comunicat al AFM.

În cadrul Programului Rabla Plus, se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile full electrice și 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.