Peste 148.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele șase luni din 2018

Peste 148.000 de persoane angajate prin intermediul ANOFM, în primele șase luni din 2018

Numărul 30-31, 7-20 august 2018  »  Breviar statistic

În primul semestru al acestui an, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au fost încadrate 148.191 persoane, a anunțat instituția. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 iunie 2018, 53.451 au peste 45 de ani, 40.060 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 32.557 au între 25 și 35 de ani, iar 22.123 sunt tineri sub 25 de ani (dintre care 11.356 tineri NEET – care nu au un loc de muncă și nu sunt cuprinși în sistemul educațional sau de formare profesională).

Potrivit ANOFM, cele mai multe persoane încadrate sunt de sex masculin (86.098), numărul femeilor fiind de 62.093. În funcție de rezidență, cei mai mulți angajați în perioada de referință, 79.916, provin din mediul urban, iar 68.275 sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (44.205), profesionale (35.883), gimnaziale (34.386), 14.265 fiind cu studii universitare.

Din numărul total de persoane persoane încadrate prin intermediul ANOFM în primul semestru al anului 2018, 89.824 (60%) fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. ANOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activității de profilare a persoanelor înregistrate în evidențele Agenției.

Un clasament al județelor cu cele mai multe persoane angajate arată că județul Timiș ocupă primul loc (11.105), urmat de București (10.505), Suceava (9.671), Neamț (7.273) și Iași (6.141).

În primele șase luni ale anului 2018, numărul persoanelor care au beneficiat de asistență pentru înregistrarea în evidență ca persoane în cautare de loc de muncă, în vederea asigurării protecției sociale privind acordarea indemnizației de șomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 299.883.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.