
ALB România: Piața de leasing financiar ar putea ajunge la o creștere de 20% până la sfârșitul anului
Telex » Știri
23 noiembrie 2016
Piața de leasing financiar ar putea ajunge la o creștere de 20% până la sfârșitul anului și ar putea atinge o valoare de 2 miliarde de euro, a declarat astăzi președintele Asociației Societăților Financiare - ALB România, Bogdan Speteanu, care a mai spus că cea mai mare parte din piață o reprezintă finanțările pentru vehicule. Președintele ALB a făcut această estimare pe baza unei creșteri de 25% a pieței de leasing financiar în primul semestru din acest an față de aceeași perioadă din 2015. „Estimările noastre sunt că anul acesta vom avea o creștere de 20% si vom avea o finanțare de 2 miliarde de euro.(…) Este un an bun, cu o creștere de 20%, dar pe de altă parte sunt multe provocări”, a declarat președintele ALB. El a mai apreciat că această creștere înseamnă o întoarcere la normalitate, având în vedere că piața de leasing financiar ajungea la o finanțare în valoare de 5 miliarde de euro în perioada de boom economic.
În opinia lui Bogdan Speteanu, piața are potential, în condițiile în care există aproximativ 20 de milioane de locuitori. Președintele ALB a spus că „regina industriei”, cu o pondere spre trei sferturi din piață, sunt finanțările pentru autoturisme și vehicule ușoare: „Vehiculele rămân principalele active finanțate în leasing financiar, susținute în principal de creșterea finanțărilor autoturismelor și a vehiculelor comerciale ușoare”.
Legat de estimările pieței de leasing financiar, președintele ALB a precizat că, pentru 2017, prognozează o creștere de 15%, astfel că valoarea finanțărilor ar putea ajunge la 2,3 miliarde de euro. „Sperăm că și industrii precum construcțiile vor începe, după o perioadă de apatie, să-și producă efectele. Aflăm că sunt noi proiecte care sunt avizate, iar aceste lucruri ar trebui să se vadă în activitatea noastră de leasing”, a mai declarat Bogdan Speteanu.
ALB reprezintă circa 80% din piața de leasing financiar din România.
(Sursa: News.ro)
Flacăra culturii europene se aprinde la Timișoara
Mesajele de suflet ale Zilei Culturii Naționale
Debutul muzical în 2023 sub „bagheta” performanței
Sezonul expozițional de iarnă, o sărbătoare a artei contemporane
La Târgul Gaudeamus 2022 a renăscut speranța că, în România prezentă și viitoare, cartea va ocupa locul pe care îl merită
Celebrități care au unit arta cu medicina: Brâncuși și Gerota
„Tichetele culturale”, un sprijin financiar pentru „consumatorii” de produse creative
Un turneu de succes al muzicii fără frontiere