Alin Chitu (MF): Se pare că vom avea un impact pozitiv în urma aplicării mecanismului de taxare suplimentară

Alin Chitu (MF): Se pare că vom avea un impact pozitiv în urma aplicării mecanismului de taxare suplimentară

Telex » Știri 21 ianuarie 2022  

România a făcut o serie de analize să vadă care va fi impactul bugetar în urma aplicării mecanismului suplimentar de taxare și se pare că vom avea un impact pozitiv, însă nu putem estima la acest moment cum ne va fi afectată competitivitatea, a declarat, la un eveniment de specialitate, Alin Chitu, secretar de stat în Ministerul Finanțelor (MF), citat de Agerpres. „Mecanismul este total diferit de ce am avut până acum. Pleacă de la raportări contabile, raportări financiare. Noi va trebui să vedem cum vom ajusta raportările financiare în așa fel încât acest calcul să poată fi făcut automat. Noi am avut o serie de analize să vedem care va fi impactul bugetar, dacă va fi unul pozitiv semnificativ sau nu. Se pare că vom avea un impact pozitiv în urma aplicării acestui mecanism de taxare suplimentară. Ce nu poate fi estimat la acest moment este cum ne va fi afectată competitivitatea țării noastre, nu mai atragem investiții străine, pentru că până nu demult unul dintre argumentele pentru care erau făcute investiții în România se referea la cote de taxare mai mici. Mai avem o problemă tehnică deoarece cota efectivă de impozit pe întreprinderi este una foarte mică în România pentru că dacă luăm în calcul microîntreprinderile și dacă luăm în calcul și celelalte facilități și deduceri suplimentare la impozit pe profit ajungem undeva la sub 10% cotă efectivă. Deci o creștere de 5% vom vedea cum ne va afecta din perspectiva competitivității”, a spus Alin Chitu.

El a afirmat că abordarea României și în cadrul negocierilor la OECD, dar și la Ecofin, este una constructivă, în care va susține soluția și compromisul european. În ceea ce privește competitivitatea țării noastre, secretarul de stat susține că s-a trecut în alt stadiu al dezvoltării și în ciuda pesimismului multora suntem departe de anii 1990 sau 2000, când atrăgeam investiții străine printr-un cost al muncii redus și prin taxare foarte redusă.

De asemenea, oficialul MF a menționat că România are toate resursele, astfel încât "să nu intervenim la modul foarte agresiv în Codul Fiscal prin a schimba paradigme esențiale ale acestuia de acum".

„Din punctul meu de vedere vorbim de cel puțin două lucruri care mi se pare că trebuie adresate din perspectiva echității fiscale și care par că nu își mai ating obiectivele inițiale adresate de impozitarea microîntreprinderilor. De exemplu, fragmentarea afacerilor în așa fel încât în loc să ai un business de 10 milioane de euro, ai 10 business-uri a câte un milion de euro și atunci nu înțeleg care mai este obiectivul acestei măsuri atât timp cât folosim acest mijloc ca să diminuăm sarcina fiscală, deci nu mai vorbim de creșterea unor afaceri la început, ci vorbim de alternative de a structura afacerile pentru a diminua sarcina fiscală. Și să nu ne ascundem după deget vorbim și de plata unor salarii pentru microîntreprinderi și nu numai. Aceste aspecte sunt niște vase comunicante pentru că se diminuează, pe de o parte, venitul la bugetul de stat din impozitul pe profit, precum și veniturile din salarizare. Cel puțin din aspectele acestea două cred că o analiză cel puțin merită făcută”, a subliniat Alin Chitu referitor la impozitarea microîntreprinderilor.

În ceea ce privește construcțiile, acesta a transmis că efortul financiar este unul foarte mare, iar meritele acestei măsuri trebuie menționate, respectiv că a adus în zona de salarizare un număr mare de salariați, însă această măsură a fost una pe durată limitată.

Referitor la impozitarea lucrătorilor din IT, Alin Chitu susține că, din perspectivă bugetară, nu este o măsură care să afecteze în mod semnificativ și nu se poate compara în termeni financiari cu facilitatea acordată constructorilor. Potrivit acestuia, în România există 80.000 de IT-iști care sunt salarizați, iar estimările în mediul public sunt de 400.000 de IT-iști, astfel că diferența de 320.000 de IT-iști se află în zona microîntreprinderilor și a PF-urilor.

La rândul său, Iulian Ardeleanu, director general al Direcției Generale de Legislație Fiscală și Reglementări Vamale și Contabile din minister, a afirmat că microîntreprinderile se află în atenția instituției. „Cu siguranță microîntreprinderile sunt în atenția noastră din perspectiva revizuirii sistemului fiscal. Printre criteriile pe care le vom avea în vedere la revizuirea impozitării vor fi atât activitățile cu valoare adăugată mare sau prestările de servicii, după caz, cifra de afaceri realizată de către microîntreprinderi și, de asemenea, probabil numărul de microîntreprinderi pe care o persoană fizică îl va deține. Acestea sunt evaluări preliminare. Așa cum a susținut și domnul secretar de stat, noi avem în curs un plan pe care vrem să-l promovăm, un plan pe mai mulți ani, nu neapărat modificarea de la un an la altul. Cumva să fie o reducere graduală a facilităților fiscale care sunt prevăzute în actualul Cod Fiscal”, a spus Iulian Ardeleanu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.