ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

ANAF a publicat Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial

Numărul 50-51, 21 dec. 2022 - 10 ian. 2023  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la secțiunea „Asistență contribuabili”, Ghidul asociațiilor, fundațiilor și federațiilor, persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, document care se adresează entităților menționate constituite în condițiile OG nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare.

Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile legii. Acestea sunt persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial. Partidele politice, sindicatele și cultele religioase nu intră sub incidența prevederilor OG nr. 26/2000.

Asociațiile, fundațiile și federațiile își pot desfășura activitatea în diverse domenii, cum ar fi sănătate, educație și cercetare, știință, cultură, protecție socială, minorități, drepturile omului, protecția mediului, protecția copilului, comunicare și mass – media, sport/turism etc. În acest sens, acestea pot desfășura diferite activități, precum: intermedierea relației dintre cetățeni și autorități; facilitarea integrării sociale și politice a cetățenilor; furnizarea de bunuri și servicii publice; reprezentarea intereselor de grup în societate etc.

Ghidul include informații referitoare la:  înființarea asociațiilor, fundațiilor și federațiilor; înregistrarea fiscală a acestora (depunerea declarației de înregistrare fiscală, eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, modificările intervenite ulterior înregistrării fiscale, radierea înregistrării fiscale); conducerea contabilității; impozitul pe profit (reguli speciale de impozitare, completarea ași depunerea declarației anuale de impozit pe profit – formularul 101); alte obligații declarative; transmiterea notificărilor; registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale; Spațiul Privat Virtual; modul de obținere a informațiilor suplimentare; legislație și materiale informative.

În cea ce privește înregistrarea fiscală, în document se subliniayă că orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal are obligația să se înregistreze fiscal primind un cod de identificare fiscală. În vederea atribuirii codului de înregistrare fiscală și eliberării certificatului de înregistrare fiscală, asociațiile, fundațiile și federațiile au obligația să depună la organul fiscal competent formularul 010 – „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică”. Declarația de înregistrare fiscală se depune de către reprezentantul legal al asociației sau fundației, sau de către un împuternicit al acestuia, în termen de 30 de zile de la data înființării, potrivit legii.

Formularul 010 se completează în două exemplare; un exemplar se păstrează la entitate, iar celălalt se depune la organul fiscal competent. Formularul se poate depune direct la unitatea fiscală sau se poate transmite prin poștă, prin scrisoare recomandată. Organul fiscal competent este organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sediul acestor entități.

Pe baza declarației de înregistrare fiscală, organul fiscal competent din subordinea ANAF eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 10 zile de la data depunerii declarației.

Din punct de vedere contabil, asociațiile, fundațiile și federațiile aplică prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3103/2017 privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, cu modificările și completările ulterioare. Asociațiile, fundațiile și federațiile constituite potrivit prevederilor OG nr. 26/2000 au obligația, potrivit legii, să conducă contabilitatea în partidă dublă și să întocmească situații financiare anuale.

În documentul publicat de ANAF se mai menționeayă, între altele, că, pe perioada aplicării prevederilor legale în domeniu, respectiv 2021-2025, entitățile care fac obiectul prezentului GHID depun Declarația privind impozitul pe profit - formularul 101 până la data de 25 iunie inclusiv a anului următor. Aceste entități depun declarația privind impozitul pe profit inclusiv în situația în care înregistrează numai venituri neimpozabile respectiv cheltuieli nedeductibile, potrivit legislației în vigoare. În formularul 101, veniturile neimpozabile, prevăzute în lege, precum și cheltuielile aferente acestora, se înscriu la rândul 20, respectiv la rândul 32.

Forumlarul 101 se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Semnarea declarației se realizează prin utilizarea certificatului calificat emis de un furnizor de servicii de certificare, acreditat în condițiile legii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.