ANAF a publicat un material informativ adresat contribuabililor care optează în anul 2025 pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit
Numărul 10, 19-25 mar. 2025 » Direct de la sursă
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat pe site-ul instituției, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, Ghidul contribuabililor care optează în anul 2025 pentru redirecționarea unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.
Ghidul se adresează persoanelor fizice care au realizat în anul 2024 venituri din salarii și asimilate salariilor și optează, în anul 2025, să redirecționeze suma reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private. Entitățile nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii, precum și unitățile de cult beneficiază de sumele reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor, dacă la momentul plății acestora, de către organul fiscal sau de către angajatorul/plătitorul de venit, figurează în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Registrul este public, potrivit legii, poate fi consultat pe portalul ANAF la secțiunea Servicii online, subsecțiunea Registre. Sumele primite din impozitul anual datorat sunt folosite în scopul desfășurării activităților nonprofit.
Înscrierea în registru se solicită de către entitatea nonprofit/unitatea de cult prin depunerea formularului 163 Cerere de înscriere/radiere în/din Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale.
Ghidul publicat de ANAF cuprinde, între altele, informații referitoare la:
- Modalitatea de exercitare a opțiunii de redirecționare a unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor;
- Formularul 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor”. Contribuabilii persoane fizice completează formularul în următoarele situații: a) au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform legii, și solicită restituirea acestora; b) dispun asupra destinației sumei reprezentând până la 3,5 % din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii sau unităților de cult.
În anul 2025, Formularul 230 se depune până la data de 26 mai inclusiv, sub sancțiunea decăderii.
Formularul poate fi obținut gratuit, de la sediile organelor fiscale sau accesând portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro, astfel: a) secțiunea Asistență contribuabili, subsecțiunea Declararea obligațiilor fiscale, rubrica Toate formularele, cu explicații; b) formularul PDF inteligent - secțiunea Servicii online, subsecțiunea Descărcare declarații electronice, rubrica Descărcare declarații electronice.
Materialul informativ include, de asemenea, date despre: obținerea, depunerea și modalitatea de completare a Formularului 230; organul fiscal competent pentru depunerea formularului 230; informații despre legislația fiscală în domeniu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești