ANAF: Persoanele juridice române care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea acestui sistem și în 2023 nu au obligația de a depune declarație de mențiuni pentru a comunica menținerea acestui sistem de impunere
Telex » Știri
24 martie 2023
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează, într-un comunicat, că persoanele juridice care, în anul 2022, au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formularul 700 sau, după caz, formularul 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
„Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală”, subliniază ANAF.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
București, gazdă a unui spectacol internațional al „sportului minții”
LYNX Festival – imagini ale minunilor naturii, pledoarie în susținerea protecției mediului
20 de săptămâni de regal teatral: Caravana Shakespeare
Pregătirile pentru TIFF 2025 anticipează noi succese ale cinematografiei românești
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu”, premise ale unor concerte memorabile
Ziua Mondială a Teatrului, marcată de producții dramaturgice diverse și atractive
O primăvară a filmului pe măsura exigenței cinefililor
Art Safari își consolidează statutul de „cel mai mare organizator de expoziții din Europa de Est”