ANAF: Poprirea electronică a devenit funcțională

ANAF: Poprirea electronică a devenit funcțională

Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că poprirea electronică – sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță – este funcțională din data de 23 iunie a.c. „Prin intermediul acestui sistem este asigurată o comunicare rapidă și eficientă a actelor de executare și sunt înlăturate deficiențele legate de întârzierea ridicării măsurii popririi conturilor bancare în cazul stingerii obligațiilor fiscale, astfel încât activitatea contribuabililor să fie cât mai puțin afectată”, precizează ANAF, într-un comunicat.

Sistemul de comunicare a actelor de executare către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță este realizat în baza OMFP nr. 691/2017 privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora. „Poprirea electronică are în vedere debirocratizarea și simplificarea procedurilor administrative, precum și modernizarea și eficientizarea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Acest sistem asigură comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, respectiv a adreselor de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești și a deciziilor de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești”, se mai menționează în comunicat.

Potrivit ANAF, obiectivele implementării acestui sistem sunt:
  1. scurtarea duratei de comunicare a actelor de executare, inclusiv cele emise ca urmare a încetării măsurilor de executare silită;
  2. reducerea costurilor de comunicare/operare pentru părțile implicate – ANAF și instituțiile de credit;
  3. ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire în timp real.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.