ANAF: Proiect-pilot de controale antifraudă privind achizițiile de autoturisme de lux finanțate din surse nejustificate
Telex » Știri
15 ianuarie, 16:31
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a inițiat, în cadrul unui proiect-pilot, o serie de acțiuni de control care vizează identificarea achizițiilor de autoturisme de lux realizate din fonduri a căror proveniență fiscală nu poate fi demonstrată. Potrivit unui comunicat al ANAF, în cadrul acestui proiect, au fost analizate 66 de cazuri în care inspectorii Antifraudǎ au constatat o discrepanță semnificativă între veniturile impozabile declarate în ultimii ani și valoarea de piață a autoturismelor achiziționate, indicând un risc fiscal ridicat.
„Controalele vizează situații în care venituri nedeclarate sau insuficient justificate sunt utilizate pentru efectuarea unor achiziții de valoare mare, cu încălcarea prevederilor legale privind fiscalizarea veniturilor și disciplina financiară”, precizează reprezentanții ANAF.
Până în prezent, au fost finalizate mai multe verificări, în urma cărora au fost constatate abateri de la legislația fiscală în vigoare, inclusiv utilizarea de fonduri fără caracter fiscalizat și efectuarea de plăți în numerar peste plafoanele legale. Printre situațiile identificate se numără: ▪ achiziționarea, în anul 2025, a unui autoturism de lux, în valoare de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste proveniența legală și trasabilitatea fondurilor; ▪ tranzacționarea unui alt autoturism de lux la un preț subevaluat, în condițiile în care autoturismul fusese achiziționat anterior cu 609.150 lei, plata fiind realizată în numerar, iar sursele fondurilor nu au putut fi dovedite prin documente credibile; ▪ achiziția unui alt autoturism de lux, în valoare de 546.951 lei, în absența unei justificări obiective a resurselor financiare utilizate; ▪ achiziționarea unui autoturism, în valoare de 428.460 lei, cu plata în numerar, în cadrul unei tranzacții în care niciuna dintre părțile implicate nu a putut demonstra proveniența legală a sumelor.
„Având în vedere confirmarea riscurilor fiscale evaluate, DGAF va continua acest tip de acțiuni și are în vedere extinderea semnificativă a numărului de controale, inclusiv asupra unor noi tipologii de tranzacții cu risc fiscal. ANAF reafirmă importanța respectării legislației fiscale și subliniază determinarea instituției în combaterea utilizării fondurilor ilicite, prevenirea evaziunii fiscale și asigurarea unui tratament fiscal echitabil pentru toți contribuabilii”, se precizează în comunicat.
În toate aceste cazuri, DGAF a demarat procedurile legale pentru stabilirea obligațiilor fiscale aferente veniturilor nejustificate, precum și pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale, acolo unde a fost constatată încălcarea disciplinei financiare. Totodată, au fost instituite măsuri asigurătorii, respectiv sechestru asigurător asupra autoturismelor în cauză, în vederea recuperării creanțelor fiscale. De asemenea, într-un caz distinct, controalele Antifraudǎ au condus la sprijinirea organelor de executare silită, fiind instituit sechestru asigurător asupra unui autoturism de lux, evaluat la 762.300 lei, pentru recuperarea unor datorii restante către bugetul general consolidat al statului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația
De Sărbători, „daruri” cultural artistice memorabile
Orizonturile cunoașterii, sub semnul inițiativelor instituționale. „Ziua Porților Deschise” în lumea banilor
Gaudeamus 2025, o sărbătoare a cărții de calitate