Analiză: Aproape 20 de hoteluri noi ar urma să fie livrate pe piața HoReCa din România, până în 2023

Analiză: Aproape 20 de hoteluri noi ar urma să fie livrate pe piața HoReCa din România, până în 2023

Numărul 20, 25-31 mai 2022  »  Roza vânturilor

Aproape 20 de noi hoteluri ar putea fi livrate pe piața din România până în anul 2023, dintre care aproximativ 50% în București, conform anunțurilor oficiale ale operatorilor din domeniu, citate de o companie specializată pe segmentul de amenajări interioare complete și soluții de mobilier, relatează Agerpres. Analiza realizată de Chairry Design & Furniture arată că investiția medie în amenajarea unui hotel sau restaurant nou în România este cuprinsă între 600 și 1.000 de euro/mp, iar la nivelul restaurantelor și cafenelelor, aceasta poate porni de la 400 euro/mp. Potrivit specialiștilor, sumele includ conceptul de amenajare, design, fit-out și mobilier, fără aspecte care țin de construcție sau renovare.

Experții susțin că piața hotelieră a fost puternic afectată de pandemie în ultimii doi ani și se așteaptă să-și revină în totalitate până în 2024, în acest sens fiind preconizată livarea a aproape 20 de noi hoteluri în România, până în anul 2023. Dintre acestea, circa 50% sunt situate în Capitală.

Datele disponibile la nivel european arată o tendință de creștere accelerată a călătoriilor în anul 2022. Astfel, turiștii intenționează să cheltuiască cu 39% mai mult pe călătorii în acest an decât în 2019, iar o parte dintre turiștii europeni vor alege Bucureștiul și marile orașe ale României.

„Inflația care afectează și segmentul HoReCa de la începutul acestui an va aduce schimbări importante, care se vor vedea în elementele de design. Trendul de «dark kitchen» va câștiga teren în domeniul restaurantelor, prin optimizarea spațiilor de preparare a produselor și creșterea importanței spaților de servire, pentru a acomoda un flux mai mare de clienți”, se menționează în analiza citată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.