
ANAR: Zonele umede de importanță internațională ocupă 5% din suprafața României
Numărul 5, 9-15 feb. 2022 » Roza vânturilor
Zonele umede de importanță internațională de pe teritoriul României (situri Ramsar) însumează peste 1,1 milioane de hectare, adică 5% din suprafața țării, potrivit unei postări publicate pe Facebook de Administrația Națională Apele Române (ANAR), informează Agerpres. În contextul marcării, la 2 februarie, a Zilei Mondiale a Zonelor Umede, ANAR a prezentat o parte dintre cele 20 de situri Ramsar, de importanță internațională, desemnate de România din 1991 până în prezent. „Acestea însumează, la nivel național, peste 1,1 milioane de hectare (adică 5% din suprafața țării) din care Delta Dunării reprezintă mai mult de jumătate din total”, precizează ANAR.
„Apele Române” arată că zonele umede, situate la granița a două sisteme fizice și ecologice diferite, acvatic și terestru, sunt printre cele mai productive ecosisteme din lume din punct de vedere al biodiversității.
Astfel, 40% dintre speciile de plante și animale din lume trăiesc în aceste zone, notează ANAR. „De ce sunt importante? Constituie un filtru natural pentru depoluarea apei; asigură surse de hrană pentru aproximativ un miliard de oameni; îmbunătățesc calitatea aerului la nivel local; 40% din speciile de plante și animale de pe pământ trăiesc, se hrănesc și se înmulțesc în aceste zone; acționează ca adevărate «scuturi de protecție» pentru atenuarea efectului schimbărilor climatice, în special prin reducerea riscului la inundații; îmbunătățesc aspectul peisagistic și oferă spațiu verde pentru relaxare”, menționează ANAR.
„Apele Române” subliniază că este necesară găsirea unor soluții pentru a reda râurilor luncile inundabile. „Pentru a valorifica toate aceste beneficii și în acord cu tema mondială din acest an a Zilei Mondiale a Zonelor Umede («Gestionăm Zonele Umede pentru Oameni și Natură»), este nevoie să căutăm și găsim în continuare soluții verzi și viabile, în cadrul proiectelor și programelor de măsuri, pentru a reda râurilor luncile inundabile conferindu-le, astfel, mai mult spațiu de acumulare a apei”, se precizează în postarea publicată de Administrația Națională Apele Române.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Timișoara, noi descoperiri de „comori” în opera lui Constantin Brâncuși
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic