ANCPI: Primăriile pot realiza anumite lucrări de cadastru prin angajaţii proprii

ANCPI: Primăriile pot realiza anumite lucrări de cadastru prin angajații proprii

Telex » Știri 15 februarie 2021  

Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) reaminteşte, într-un comunicat, că sprijină administraţiile locale în ceea ce priveşte realizarea unei evidenţe clare a proprietăţilor. În acest context preşedintele-director general al ANCPI, Laurenţiu-Alexandru Blaga, şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, s-au întâlnit pentru a discuta despre modul în care Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) poate accesa baza de date a ANCPI. „ANCPI, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), încurajează primăriile să efectueze anumite lucrări de specialitate în domeniul cadastrului prin angajaţii proprii. Singura condiţie este ca aceştia să deţină autorizaţie emisă de ANCPI pentru categoria E. Potrivit legislaţiei în vigoare, «persoanele fizice autorizate în categoria E pot executa lucrări de specialitate numai la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale la care sunt angajate. Lucrările pe care le pot executa sunt: planuri parcelare, planuri de încadrare în tarla, planuri de situaţie pentru studii de prefezabilitate şi/sau fezabilitate şi pentru reţele edilitare locale»”, precizează ANCPI, într-un comunicat.

„Deciziile administraţiei locale sunt direct legate de evidenţa proprietăţii, care reprezintă activitatea de bază a ANCPI. Aşadar, colaborarea dintre ANCPI şi Primăria Capitalei este esenţială pentru implementarea proiectelor majore. Acesta este un pas important spre interconectarea sistemelor informatice ale autorităţilor locale şi centrale şi crearea unei baze de date comune, pentru eficientizarea activităţii. Îi încurajăm pe acei angajaţi ai tuturor primăriilor din ţară să îşi folosească autorizaţia în beneficiul angajatorului sau să o solicite, dacă îndeplinesc condiţiile legale. Crearea unei evidenţe clare a proprietăţilor imobiliare este primul pas spre dezvoltarea comunităţilor locale. (…) De asemenea, avem în vedere obţinerea de fonduri europene pentru scanarea supraterană şi subterană a străzilor, conform Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, a precizat Laurenţiu Alexandru Blaga.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.