ANDPDCA: Aproape 860.000 de persoane cu dizabilități, în România, la finalul anului trecut
Numărul 14, 14-20 apr. 2021 » Breviar statistic
Numărul total de persoane cu dizabilități la nivel național comunicat la 31 decembrie 2020 Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) prin direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului a fost de 857.638 persoane, potrivit datelor publicate de instituție, informează Agerpres. Dintre acestea, 98,03% (840.727 persoane) se află în îngrijirea familiilor și/sau trăiesc independent (neinstituționalizate), iar 1,97% (16.911 persoane) se află în instituțiile publice rezidențiale de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități (instituționalizate) coordonate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale prin ANDPDCA.
Pe județe/municipii, numărul cel mai mare de persoane cu dizabilități se înregistrează în București (73.313 persoane), urmat de județul Prahova (37.732 persoane), iar cel mai mic număr se află în județul Covasna (6.363 de persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare.
Femeile reprezintă 53,25% din totalul persoanelor cu dizabilități.
Numărul persoanelor cu vârsta de peste 50 ani reprezintă 72,72% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități.
Din centralizarea datelor pe grupe de vârstă rezultă că 53,04% din totalul persoanelor adulte cu dizabilități au vârsta între 18-64 ani (415.995 persoane), iar 46,96% au peste 65 ani (368.369 persoane).
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, republicată, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu și ușor.
Numărul persoanelor cu handicap grav reprezintă 40,09% din total (față de 39,92% la 31 decembrie 2019), cele cu handicap accentuat 48,21% (față de 48,80% la 31 decembrie 2019), iar cele cu handicap mediu și ușor 11,70% (față de 11,28% la 31 decembrie 2019).
Numărul instituțiilor publice de asistență socială pentru persoanele adulte cu dizabilități la 31 decembrie 2020 este de 508 (față de 503 la 31 decembrie 2019), dintre care: 453 rezidențiale (față de 443 la 31 decembrie 2019) și 55 nerezidențiale - de zi (față de 60 la 31 decembrie 2019).
Aproximativ trei pătrimi (73,29%) din instituțiile rezidențiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilități sunt: centre de îngrijire și asistență (31,35%), având 6.480 de beneficiari; locuințe protejate (32,01%), având 1.027 de beneficiari; centre de abilitare și reabilitare (9,93%) cu 1.968 beneficiari. Aceștia reprezintă 56,03% din numărul total de 16.911 persoane aflate în instituțiile rezidențiale.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice