Andrei Baciu: Peste 3.000 de noi fluxuri de vaccinare, de astăzi. Medicii de familie se alătură campaniei

Andrei Baciu: Peste 3.000 de noi fluxuri de vaccinare, de astăzi. Medicii de familie se alătură campaniei

Telex » Știri 4 mai 2021  

Vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare anti-COVID-19, Andrei Baciu, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că, de astăzi, vor fi încă 3.035 noi fluxuri de vaccinare, iar medicii de familie de alături campaniei și încep imunizarea în cabinetele proprii, cu ser de la Johnson&Johnson, relatează Mediafax. „Le mulțumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele țării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce așteptăm de mai bine de un an – reîntoarcerea la viața obișnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulți medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit”, a scris Andrei Baciu.

El a prezentat lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscriși până acum în campanie: municipiul București (225), județele: Alba (46), Arad (96), Argeș (68), Bacău (63), Bihor (66), Bistrița (112), Botoșani (41), Brașov (74), Brăila (30), Buzău (85), Călărași (63), Caraș Severin (9), Cluj (64), Constanța (77), Covasna (46), Dâmbovița (76), Dolj (119), Galați (36), Giurgiu (25), Gorj (59), Harghita (59), Hunedoara (39), Ialomița (34), Iași (191), Ilfov (53), Maramureș (109), Mehedinți (55), Mureș (130), Neamț (107), Olt (112), Prahova (70), Satu Mare (58), Sălaj (38), Sibiu (105), Suceava (43), Teleorman (57), Timiș (113), Tulcea (35), Vaslui (37), Vâlcea (29), Vrancea (81).

„Ce trebuie să știi: administrarea vaccinului va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel. Acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani”, a mai spus Andrei Baciu.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.