
ANOFM: 8.152 de persoane au urmat cursurile de formare profesională gratuite, în primele patru luni
Telex » Știri
26 mai, 10:18
Cursurile de formare profesională organizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) au fost accesate de 8.152 de persoane, în primele patru luni ale acestui an. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, citat de Agerpres, din totalul celor care au participat la cursurile ANOFM, 7.399 sunt șomeri, iar 646 fac parte din categoria celor care nu beneficiază de gratuitate, după cum prevede legislația în vigoare. În plus, 65 de persoane sunt beneficiare de servicii gratuite, altele decât șomerii, 22 de persoane sunt beneficiare de servicii gratuite de evaluare a competențelor, în timp ce alte 20 de persoane beneficiază de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie.
În perioada de referință au fost organizate 470 programe de formare profesională gratuite, dintre care 308 programe de calificare/recalificare, 107 programe de inițiere, perfecționare sau specializare, precum și 55 programe de competențe cheie/transversale.
Datele centralizate de ANOFM relevă faptul că principalele meserii/ocupații, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru șomeri, în perioada ianuarie - aprilie 2023, sunt: lucrător comercial (1.087), competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere (521), agent de securitate (479), ajutor bucătar (408), îngrijitor spații verzi (393), operator introducere, prelucrare, validare date (359), competențe de comunicare în limba română (271), inspector/referent resurse umane (237), frizer (235) și manichiurist (197).
Raportat la categoriile de vârstă ale șomerilor participanți la cursuri, statistica oficială arată că persoanele de sub 25 de ani au fost cele mai interesate (30,07% din total), urmate de persoanele de peste 45 de ani (28,34%), cele între 35 și 45 de ani (17,19%), între 25 și 30 de ani (16,94%) și între 30 și 35 de ani (7,46%).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Bookfest 2023, un autentic festival al cărții de calitate
La Festivalul Filmului European, calitatea artistică pe „prim-plan”
Noaptea Muzeelor, un festival național al artei și culturii
Viitorul începe azi: performanțe internaționale ale tinerilor
Capodopere ale artei universale, de la Brukenthal la Art Safari și retur
În Săptămâna Mare, Corul Madrigal a susținut… Mari Concerte
Susținerea financiară a proiectelor culturale, în consonanță cu cererea publicului
La Art Safari, omul contemporan în expresia lui artistică