ANPC: Amenzi de 2,5 milioane de lei, aplicate unor comercianți de produse congelate, inclusiv înghețată
Telex » Știri 9 septembrie, 9:52
Comisarii de la Protecția Consumatorilor au aplicat amenzi de 2,5 milioane de lei unor comercianți de produse congelate, inclusiv înghețată, și au oprit de la comercializare peste 27 de tone de astfel de produse alimentare improprii consumului uman. Potrivit unui comunicat de presă al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), citat de Agerpres, acțiunile de control s-au desfășurat în perioada 12 - 23 august 2024 la 540 de operatori economici, iar în cazul a 466 dintre aceștia au fost constatate deficiențe.
Totodată a fost verificată o cantitate de peste 50 de tone produse alimentare congelate, din care circa 34 de tone nu se încadrau în prevederile legale în vigoare.
Inspectorii ANPC au verificat modul de respectare a prevederilor legale în domeniu referitoare la conformitatea, comercializarea și modul de etichetare al produselor alimentare comercializate sub formă congelată, inclusive a înghețatei, la nivelul întregii țări.
Ca urmare a neregulilor constatate, comisarii ANPC au aplicat 440 amenzi contravenționale în valoare de peste 2,5 milioane lei, 130 de avertismente, oprirea definitivă și retragerea de la comercializare a peste 27 de tone de produse alimentare congelate improprii consumului uman, în valoare de aproximativ 270.000 lei și oprirea temporară de la comercializare a circa 3,5 tone produse alimentare congelate, până la remedierea neconformităților constatate.
„Toți consumatorii trebuie să manifeste atenție deosebită, în momentul în care cumpără produse alimentare congelate, inclusiv înghețată, la ambalajele murdare, deteriorate sau care nu sunt închise etanș și nu asigură salubritatea produsului. De asemenea, foarte importantă este verificarea de către consumatori, pe ambalaj, a datei durabilității minimale. Pentru a nu le fi afectată sănătatea, trebuie să refuze produsele pe eticheta cărora aceasta lipsește sau este modificată ori depășită”, a declarat Sebastian Hotca, președintele interimar al ANPC. Dintre cele mai frecvente abateri sunt menționate: comercializarea unor produse congelate cu modificări organoleptice (acumulări de gheață în interiorul ambalajului, cu arsuri de congelare, devidate, cu stare termică modificată - decongelate), comercializarea unor produse alimentare congelate fără elemente de identificare și caracterizare, comercializarea unor produse alimentare congelate cu data durabilității minimale depășită, comercializarea unor produse alimentare congelate în ambalaje deteriorate, rupte, care nu asigurau etanșeitatea.
Inspectorii ANPC au mai constatat: lipsa informațiilor obligatorii, la locul de comercializare a produselor congelate (menționarea ingredientelor alergene, traducerea în limba română a elementelor de pe etichetă, lipsa înscrierii cantității nete, înscrierea eronată a datei durabilității minimale, lipsa înscrierii țării de origine etc.), neconcordanțe între mențiunile de pe eticheta produsului și cea de la raft, neconcordanțe între prețul produsului de la raft și cel de la casa de marcat, nerespectarea temperaturii de congelare (-18 grade C), impusă de producători, nerespectarea condițiilor de depozitare.
Pe lista de nereguli constatate se mai află: utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate sau deteriorate, abateri privind afișarea prețului (lipsa afișării prețului, a prețului pe unitatea de măsură sau afișarea acestuia în mod greu lizibil), nerespectarea regimului promoțiilor (lipsa specificării perioadei de promoție, a indicării prețului vechi etc.), utilizarea unor mijloace de cântărire neverificate metrologic sau cu verificarea metrologică depășită, comercializarea produselor alimentare congelate într-un spațiu neautorizat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale
O expoziție inedită despre măiestrie și fantezie în arhitectura interbelică
Cu dronele, la „înălțimea” unui spectacol multimedia: Simfonia Campionilor
Revitalizarea și valorizarea unui tezaur inestimabil: monumentele istorice