ANRE: Preţurile reglementate pentru gazele furnizate clienţilor casnici vor creşte, în medie, cu 4,8 lei pe lună

ANRE: Prețurile reglementate pentru gazele furnizate clienților casnici vor crește, în medie, cu 4,8 lei pe lună

Telex » Știri 9 ianuarie 2018  

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a anunţat luni că preţurile pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale la clienţii casnici, care nu şi-au schimbat furnizorul, vor creşte, în medie, cu 4,8 lei pe lună, pentru un consum mediu de 700 kWh/lună/loc de consum. Decizia a fost aprobată de Comitetul de Reglementare al autorităţii.

„Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor OUG 64/2016, respectiv 1 aprilie 2017, preţul gazelor naturale din producţia internă se stabileşte în mod liber pe piaţă, pe baza cererii şi ofertei, şi constituie componenta principală a sumei fixe unitare pentru acoperirea costurilor de achiziţie a gazelor naturale (CUG) şi, implicit, a preţurilor finale la consumatorii casnici”, a informat ANRE.

Valoarea CUG pentru perioada 1 aprilie 2017 – 31 martie 2018, de 81,48 lei/MWh, a fost aprobată în şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din data de 30 martie 2017. Ulterior, furnizorii au solicitat creşterea acestei valori ca efect al creşterii preţurilor cu achiziţia gazelor naturale din producţia internă, în conformitate cu prevederile art. 40 din Anexa la Ordinul preşedintelui ANRE nr. 182/2015, privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea CUG. Solicitările furnizorilor privind actualizarea CUG s-au situat între 0,8-1,1 bani/kWh.

„Ca urmare a analizei efectuate de ANRE, pe baza datelor transmise de către titularii de licenţă de furnizare care au în portofolii clienţi casnici reglementaţi, Comitetul de Reglementare al ANRE a aprobat nivelul CUG de 88,28 lei/MWh. Modificarea valorii CUG generează o creştere a preţurilor reglementate, concomitent cu alte actualizări ale elementelor componente ale preţurilor începând cu data de 10 ianuarie 2018. Impactul unitar în preţurile practicate de furnizorii clienţilor casnici reglementaţi, este de 0,68 bani/kWh, ceea ce reprezinta o creştere a valorii facturii lunare estimate la nivelul unui an de 4,8 lei pentru un consum mediu de 700 kWh/lună/loc de consum”, a precizat ANRE.

(Sursa: News.ro)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.