„Antreprenorii români au tot mai mare nevoie de noi deoarece avem pregătirea, metodele adecvate pentru a contribui la sporirea eficienței activității lor”
Numărul 4, 5-11 febr. 2019 » Cariere. Drumul spre performanță
Interviu cu Nagy-Vitalyos Kinga, membră a Filialei CECCAR Covasna
Alexandra Rizea: Vă rugăm să prezentați cititorilor etapele principale ale afirmării dvs. profesionale, dat fiind interesul multora dintre ei față de experiența colegilor de breaslă.
Nagy-Vitalyos Kinga: Dacă îmi aduc bine aminte, încă din copilărie m-au atras calculatorul de mână și facturile la utilități. Mereu voiam să deschid eu plicurile cu documentele acelea atât de interesante pentru mine. Am absolvit cursurile unui liceu cu profil economic, la care o materie de bază a fost contabilitatea. Profesorii noștri ne-au îndrumat pașii astfel încât să avem calificarea necesară pentru a exercita, în cele mai bune condiții, o profesie de care societatea a avut, are și va avea întotdeauna nevoie. Pe baza celor învățate, mi-am ales un principiu de muncă, de viață, și anume acela de a fi folositoare celor din jur, în sensul să aibă nevoie de priceperea mea profesională, de sfaturile mele. Am studiat la Facultatea de Științe Economice din Brașov, specialitatea Contabilitate, Audit și Informatică, obținând diploma de licență în anul 2010 și diploma de master în 2012. M-am înscris la Filiala CECCAR Covasna ca stagiar în toamna anului 2012, trei ani mai târziu, am devenit expert contabil. În 2016 am deschis firma de contabilitate Accounting Today SRL, iar în 2017 am devenit acționar majoritar la o firmă de renume din orașul meu natal, Târgu Secuiesc – Eximcont SRL. În prezent, conduc o echipă de opt persoane și prestăm servicii de contabilitate, de resurse umane și consultanță fiscală pentru mai mult de 60 firme. Suntem o echipă bună, care se bucură de recunoaștere și încredere pe piața serviciilor de profil.
Există, desigur, deosebiri de ordin biografic în fiecare evoluție profesională, după cum tot atât de firesc este să existe elemente comune. Care ar fi acestea din urmă, în ce măsură se pot identifica ele și în cazul dvs.?
Desigur, noi, contabilii generației Y – precizez că m-am născut la 21 ianuarie 1987 – suntem mult mai norocoși decât cei din generațiile anterioare. În urmă cu 20 de ani, de pildă, contabilii nu dispuneau de tehnologiile actuale, întocmeau documente de mână, scriau în registre, foloseau calculatorul de mână, cautau articole de lege în culegeri voluminoase, stăteau ore în șir la coadă pentru a depune un set de declarații. Noi, generația noastră, suntem contabili digitalizați, formați astfel încât să promovăm gândirea integrată. Avem posibilitatea să optimizăm înregistrările contabile cu ajutorul inteligenței artificiale. Pentru căutarea unor legi, avem la dispoziție internetul, obținem informațiile și noutățile mult mai ușor. Nu trebuie să pierdem timpul stând în coadă la ghișee, putem depune declarațiile cu ajutorul tehnologiei oricând dorim. Schimbările pe care le trăim fac ca paradigma de gândire anterioară să se regăsească doar parțial în noul context, însă modificările nu afectează ceea ce este esențial, și anume fundamentele raționamentului profesioniștilor contabili. Tehnologia nu trebuie, însă, să ne sperie. Profesia noastră trebuie să devină mai dependentă de aceasta și să ne oferă instrumentele necesare pentru a crește eficiența activității noastre. Antreprenorii români au tot mai mare nevoie de noi deoarece avem pregătirea, metodele adecvate pentru a contribui la sporirea eficienței activității lor.
Care este opinia dvs. în legătură cu locul și rolul calității de membru al CECCAR în perfecționarea personală și în consolidarea pozițiilor profesiei contabile pe piața de profil din județul Covasna?
Organizația noastră profesională ne conferă tuturor condițiile cele mai favorabile de a ne perfecționa, de a socializa, de a dezbate problemele cu care ne confruntăm. La nivelul filialei există o foarte bună coordonare a activităților, ceea ce ne permite să avem o participare activă, folositoare fiecăruia și tuturor membrilor laolaltă. De exemplu, cursurile de formare continuă sunt concepute și se desfășoară astfel încât accentul se pune pe mai buna cunoaștere a experiențelor pe care le acumulăm, pe modul în care ne adaptăm la noile cerințe. Profesia noastră se bazeză pe prudență și corectitudine, precum și pe experianța obținută pe parcursul anilor. Această orientare este facilitată de personalitățile din domeniul nostru de activitate care susțin prelegeri la aceste cursuri. În ceea ce privește relația noastră cu clienții, trebuie să precizez că tocmai experiența la care m-am referit ne ajută să colaborăm cu succes în vederea atingerii obiectivelor comune. Avem întâlniri periodice cu exponenții mediului de afaceri, la care participă, de regulă, și reprezentanți ai autorităților publice, în special cei din Administrația Fiscală.
Pornind de la analizele și concluziile recentului Congres al profesiei contabile, vă rugăm să vă referiți, atât în ceea ce vă privește, cât și la nivelul întregii filiale, la acțiunile practice menite să racordeze activitatea curentă și cea de perspectivă la exigențele gândirii integrate, sub influența procesului de globalizare și a noilor tehnologii.
Cum am mai menționat, noi, profesioniștii contabili ai generației Y, suntem puternic conectați la era digitală, ceea ce ne permite ca, prin serviciile prestate, să promovăm și în lumea business-ului cele mai eficiente tehnologii, să contribuim la formarea unei gândiri manageriale care să corespundă schimbărilor care au loc în economia reală, la nivel național, regional, european și mondial. Cum a menționat președintele Consiliului Superior al CECCAR, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, „globalizarea este o certitudine astăzi. Mediul de afaceri fructifică din ce în ce mai mult efectul economiei de scară, în sensul în care, astăzi, business-urile sunt gândite pe volum și pe marjă adăugată mică. Este evident că această lipsă a granițelor afectează și profesia noastră. Apar din ce în ce mai necesare standardizarea internațională și, bineînțeles, trecerea și aplecarea profesiei noastre către contabilitatea managerială”. În acest mod, sunt și vor fi concepute programele de activitate ale Filialei CECCAR Covasna, ceea ce, cu siguranță, ne va permite să ne consolidăm pozițiile pe piața serviciilor contabile. Aș accentua, în acest sens, implicarea noastră și în procesul de sprijinire a antreprenorilor în însușirea limbajului specific erei digitale, astfel încât, la rândul lor, să poată beneficia din plin de avantajele noilor tehnologii. Avem obiective comune și, în consecință, realizarea lor nu va fi posibilă decât prin acțini comune.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național