APAPR: Pilonul II de pensii private a recuperat deja peste jumătate din deprecierea din acest an

APAPR: Pilonul II de pensii private a recuperat deja peste jumătate din deprecierea din acest an

Telex » Știri 17 august 2022  

Valoarea sumelor acumulate în Pilonul II de pensii private obligatorii a recuperat în mai puțin de două luni peste jumătate din scăderile din anul 2022, pe fondul îmbunătățirii cotațiilor titlurilor de stat, potrivit Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), relatează Mediafax. Potrivit unui comunicat al asociației, la 12 august 2022 randamentul mediu al Pilonului II în 2022 arăta un minus de doar 3,2%, comparativ cu -7,6% la finele primului semestru.

PUBLICITATE
Activele administrate de Pilonul II au ajuns la 92,4 miliarde de lei, un record istoric pentru sistem, în creștere puternică, cu 5 miliarde de lei, față de valoarea de la mijlocul anului 2022. Față de mijlocul lunii august 2021, activele Pilonului II sunt acum mai mari cu aproape 7 miliarde de lei (+8%).

„Evoluția din ultimele două luni arată o creștere robustă și rapidă a valorii activelor, pe fondul revenirii cotațiilor titlurilor de stat românești, în care fondurile de pensii își investesc aproximativ două treimi din sumele administrate. În perioada iunie 2021 – iunie 2022, titlurile de stat românești au suferit o depreciere cumulată de 16%, urmată de o recuperare de 7% până astăzi (sursa: indicele I29114RO calculat de Bloomberg)”, se arată în comunicat.

Reprezentanții asociației arată că 7,8 milioane români contribuie la 7 fonduri de pensii Pilon II, contribuțiile brute virate în sistem fiind de 74,4 miliarde lei, iar plățile deja realizate de fonduri sunt de circa 900 de milioane de lei.

„Scăderile din Pilonul II din 2022 au fost cauzate nu de o strategie eronată de investiții sau de fluctuații bursiere, ci de inflația record, care a dus la deprecierea titlurilor de stat. Inflația a afectat anul acesta principalele economii ale lumii, fiind un fenomen global. În marea majoritate a cazurilor, scăderile de anul acesta au erodat din câștigurile substanțiale anterioare ale Pilonului II, nicidecum din contribuțiile participanților (banii virați în sistem). Dovada o reprezintă câștigul substanțial, de 18,9 miliarde de lei, net de toate comisioanele de administrare, realizat de Pilonul II peste contribuțiile brute virate în sistem, chiar și luând în considerare rezultatele de anul acesta”, mai arată reprezentanții APAPR.

Conform acestora, volatilitatea este normală, iar rezultatele totale la zi ale Pilonului II rămân excelente, cu un câștig mediu anual de 7,4% pe an timp de peste 14 ani chiar și luând în calcul scăderea din 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.