APIA: Cererile de înscriere în programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pot fi depuse până la 20 iulie

APIA: Cererile de înscriere în programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pot fi depuse până la 20 iulie

Telex » Știri 15 iulie, 9:12  

Fermierii pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021 până marți, 20 iulie, inclusiv, a anunțat Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) într-un comunicat citat de Agerpres. Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, respectiv pentru producția de ardei gras și/sau ardei lung, castraveți, tomate și vinete.

Potrivit APIA, cererile de înscriere în program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice (fax, poștă sau e-mail) la centrul județean/local/al municipiului București unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul/sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare.

Beneficiarii sunt producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014, valabil până la 31 decembrie 2021; persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, constituite potrivit prevederilor OUG nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016; producătorii agricoli persoane juridice.

Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.

Pe de altă parte, APIA reamintește fermierilor că până la data de 9 august 2021 inclusiv pot depune cererea de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în anul 2021, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19. Schema de ajutor de stat în sectorul bovin se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021.

Cererile de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative se depun la Centrele APIA județene/locale/al Municipiului București sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.

Beneficiari sunt crescătorii care dețin animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv, persoane fizice, persoane juridice, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în RNE, în calitate de proprietar de animale și/sau proprietar de exploatație.

Valoarea ajutorului de stat se calculează pentru fiecare beneficiar în funcție de numărul de capete de bovine eligibile la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate, eligibile până la concurența plafonului de 225.000 euro la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Națională a României, valabil la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență. Plata ajutorului de stat se efectuează până la 31 decembrie 2021.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.