APIA: Peste 167.400 de autovehicule noi comercializate în România, în primele zece luni

APIA: Peste 167.400 de autovehicule noi comercializate în România, în primele zece luni

Numărul 44, 19-25 nov. 2019  »  Breviar statistic

Vânzările de autovehicule noi au crescut în România cu 9,3%, în primele zece luni, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, până la un volum de 167.401 de unităţi, dintre care 144.406 sunt autoturisme, reiese din datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), citate de Agerpres. Pe de altă parte, cât priveşte autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), din ianuarie şi până la finele lunii octombrie a acestui an, au fost înmatriculate 370.987 de unităţi, cu 5% mai puţine decât în 2018, pe fondul unei structuri de vârstă îmbunătăţită, respectiv cu scăderi importante pe segmentul celor mai vechi de 12 ani.

Conform datelor centralizate de APIA, în continuare, în România, vânzările sunt susţinute, în principal, de persoanele juridice (56% din totalul achiziţiilor de autoturisme din primele zece luni ale lui 2019), dar numărul de autoturisme achiziţionate de persoanele fizice în intervalul de analiză este cu 24,1% mai mare la nivel comparativ (63.029 de unităţi).

În contextul în care, în luna octombrie 2019, se consemnează un volum al vânzărilor în creştere cu 6,4% faţă de luna similară a anului trecut, în primele zece luni din acest an se înregistrează o creştere generală a pieţei cu 9,3%, pe un volum total de 167.401 de unităţi. Dintre acestea, 144.406 sunt autoturisme care, pe ansamblul perioadei, înregistrează un spor de 11,7%, respectiv 22.995 de vehicule comerciale, în scădere cu 3,5%.

„În funcţie de tipul de combustibil al achiziţiilor de autoturisme, o primă remarcă ar fi aceea că, în luna octombrie, atât autoturismele cu motoare pe benzină, cât şi cele diesel au cedat procente celor cu combustibili alternativi. Cu toate acestea, după 10 luni, autoturismele pe benzină continuă să deţină un procentaj de 71,0% din total, semnificativ mai mare comparativ cu ponderea pe care o aveau în aceeaşi perioadă din 2018 (61,5%). Dintre primele 10 mărci / modele cele mai vândute, 7 mărci şi respectiv 8 modele au o pondere în vânzări cu motorizări pe benzină peste această medie. Pe de altă parte, în octombrie, ponderea motorizărilor diesel a crescut cu 0,7 pp faţă de cota avută în luna septembrie, iar trendul pe care îl remarcăm în acest an (începând cu luna aprilie), este unul crescător, ceea ce arată o posibilă consolidare în lunile următoare. În acest context, ponderea la care ajung autoturismele cu motoare diesel după 10 luni din 2019 este 25,4% din total, 8 mărci şi, respectiv, 8 modele având o pondere a vânzărilor de autoturisme peste acest procentaj. În schimb, la categoria vehicule comerciale uşoare, ponderea motorizărilor diesel reprezintă 96,8% din total”, se arată în analiza producătorilor şi importatorilor de autoturisme.

La capitolul eco, autoturismele „verzi” (electrice şi hibride) au înregistrat, la zece luni, o creştere semnificativă de volum, până la 5.283 de unităţi, faţă de 3.509 unităţi, în 2018, aceeaşi perioadă. Astfel, ponderea acestor autoturisme în ansamblul pieţei a ajuns la 3,7% în acest an, în comparaţie cu 2,7% raportat anul trecut.

Statistica APIA relevă faptul că, pe subcategorii, se consemnează un salt de 143,3% (2,4 ori) la autoturismele full electrice şi o creştere de 19,7% la cele plug-in. Pe de altă parte şi autoturismele hibride înregistrează o creştere de 37,1%. „În acest context, trebuie remarcată şi în acest an evoluţia foarte bună a Programului «Rabla Plus», numărul de autoturisme electrice (full sau plug-in) achiziţionate prin program fiind de circa 3,3 ori mai mare decât cel consemnat la sfârşitul lunii octombrie 2018. Un alt aspect important de semnalat este faptul că în primele 10 luni ale acestui an au fost livrate cu circa 50% mai multe autoturisme cu încărcare electrică decât în întreg anul trecut, de la 987 de unităţi la 1.498 de unităţi”, se menţionează în comunicatul APIA.

În funcţie de ţara de provenienţă a autoturismelor, situaţia după 10 luni din 2019 se prezintă astfel: România - o pondere de 31%, Germania - de 17,1%, Cehia - cu 10,6%, Turcia - de 10% şi Spania - de 8,4%. Comparativ cu perioada similară din 2018, vânzările de autoturisme din producţia autohtonă s-au majorat cu 9,8%, în timp ce importurile au crescut cu 12,6%, notează APIA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.