APIA: Piața auto din România a scăzut la nouă luni cu peste 32%; vânzările de autoturisme ecologice, în creștere

APIA: Piața auto din România a scăzut la nouă luni cu peste 32%; vânzările de autoturisme ecologice, în creștere

Numărul 41, 20-26 oct. 2020  »  Breviar statistic

Piața auto din România a înregistrat o scădere de 32,3% în primele nouă luni ale anului în curs, față de aceeași perioadă din 2019, însă vânzările de autoturisme „verzi” și-au continuat trendul ascendent, cu un salt de 8,6%, reiese din datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA), citate de Agerpres. În același timp, pentru prima dată în acest an, în luna septembrie se consemnează o creștere semnificativă a înmatriculărilor de autovehicule (autoturisme, vehicule comerciale, minibuse și autobuze), comparativ cu luna similară a anului trecut (+72,8%).

La nivelul lunii septembrie 2020, autoturismele (care reprezintă circa 85% din total) au înregistrat un volum de 10.778 de unități, cu 81,8% mai mare decât în luna similară din 2019, în timp ce după primele nouă luni, totalul ajunge la 83.628 de unități, în scădere 31,8% în raport cu perioada similară din anul precedent.

În funcție de tipul de combustibil, în luna septembrie a acestui an, ponderea autoturismelor diesel rămâne la un nivel redus (21,2%) deși, pe ansamblul perioadei, acestea înregistrează o creștere a cotei de piață, respectiv 27%, comparativ cu 26%, cât se înregistra în 2019. La rândul lor, autoturismele pe benzină consemnează o scădere de 3,3 puncte procentuale pe ansamblul primelor nouă luni ale anului 2020, față de aceeași perioadă din anul anterior, însă dețin cea mai mare pondere în piață, respectiv 66,6% din total.

La capitolul autoturismelor electrice 100%, hibride plug-in și hibride, după primele nouă luni ale anului, se înregistrează un volum în creștere de 8,6%, comparativ cu perioada similară din 2019. Pe subcategorii, vânzările de autoturisme full electrice au crescut 40,8%, în timp ce mașinile hibride plug-in înregistrează un salt de 141,3%, la nivel comparativ.

Pe de altă parte, autoturismele hibride care dispun de propulsie electrică (nu sunt incluse aici cele mild hibrid) consemnează, după primele nouă luni, o evoluție negativă (-8,2%).

La momentul actual, la nivel național, cele mai multe achiziții de autoturisme sunt realizate de către persoanele juridice, care acoperă 55% din total, restul de 45% revenindu-le persoanelor fizice.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.