MyWIZ, secretul contabililor de succes
APIA va demara la 16 octombrie Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2022

APIA va demara la 16 octombrie Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2022

Telex » Știri 5 august 2022  

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând cu data de 16 octombrie a.c., va demara Campania de plată în avans pentru fermierii care au depus Cereri unice de plată în anul 2022. „În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1352 din 3 august 2022 de derogare, pentru anul 2022, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013”, se menționează într-un comunicat al APIA.

Instituția precizează că plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2022 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9490 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 1 ianuarie 2022.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.