Aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în contextul crizei generate de coronavirus. Documente elaborate de Fundația IFRS

Aplicarea IFRS 9 și IFRS 16 în contextul crizei generate de coronavirus. Documente elaborate de Fundația IFRS

Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020  »  Direct de la sursă

În contextul pandemiei de COVID-19, Fundația IFRS a publicat două documente de interes pentru utilizatorii standardelor de raportare financiară: IFRS 9 și COVID-19, respectiv IFRS 16 și COVID-19.

Primul dintre acestea, IFRS 9 și COVID-19, răspunde întrebărilor privind aplicarea IFRS 9 Instrumente financiare în această perioadă de incertitudine economică generată de pandemie. Documentul a fost elaborat ca răspuns la solicitarea G20 pentru a furniza informații prospective privind pierderile de credit și pentru a oferi în timp util informații transparente cu privire la modificările riscului de credit. Publicația are scop educațional, subliniind dispozițiile din cadrul IFRS 9 care sunt relevante pentru companii, având în vedere modul în care pandemia generată de COVID-19 afectează contabilizarea pierderilor de credit preconizate.

Similar, cel de-al doilea document, IFRS 16 și COVID-19, oferă răspunsuri la întrebările legate de aplicarea IFRS 16 Contracte de leasing pentru concesiunile acordate ca urmare a pandemiei de COVID-19. Și acest document a fost elaborat în scop educațional, evidențiind dispozițiile din IFRS 16 și alte IFRS-uri care sunt relevante pentru companii în contabilizarea concesiunilor acordate ca urmare a pandemiei de COVID-19.

Cele două documente nu aduc modificări sau completări la IFRS 9 Instrumente financiare, respectiv IFRS 16 Contracte de leasing, ci sunt menite să sprijine aplicarea consecventă și corectă a acestor standarde.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.