Aplicație mobilă dedicată programului Erasmus+, lansată cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la crearea programului

Aplicație mobilă dedicată programului Erasmus+, lansată cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la crearea programului

Numărul 24-25, 27 iunie - 10 iulie 2017  »  Direct de la sursă

Datorită noului instrument, programul va deveni mai incluziv și mai accesibil

Comisia Europeană (CE) a lansat recent o aplicație mobilă dedicată programului Erasmus+, în contextul împlinirii a 30 de ani de la crearea acestuia, interval în care numărul beneficiarilor a depășit 9 milioane. „Concepută pentru studenți, cursanții din învățământul profesional și participanții la schimburile pentru tineri, aplicația va facilita experiența Erasmus+ pentru toți participanții”, precizează reprezentanții CE, într-un comunicat.

„Fiecare euro pe care îl investim în Erasmus+ este o investiție în viitor – în viitorul unui tânăr și al ideii noastre europene. Nu îmi pot imagina ceva care să merite această investiție mai mult decât acești lideri de mâine. Având în vedere că sărbătorim participantul cu numărul 9.000.000, să ne asigurăm că suntem de 9 ori mai ambițioși cu viitorul program Erasmus+”, a declarat Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu prilejul sărbătoririi celor 30 de ani de la înființarea programului de schimburi în străinătate Erasmus. „Facilitând accesul la informațiile despre Erasmus+ , noua aplicație va aduce Europa mai aproape de tinerii din întreaga lume”, a precizat, la rândul său, Tibor Navracsics, comisar pentru educație, cultură, tineret și sport.

Pentru un program care va sprijini peste 4 milioane de persoane să studieze, să se formeze și să participe la acțiuni de voluntariat în străinătate între 2014 și 2020, aplicația mobilă Erasmus+ reprezintă o îmbunătățire importantă. Aceasta va ghida studenții, cursanții din învățământul profesional și tinerii pe parcursul întregii lor experiențe Erasmus+. Datorită aplicației, programul va deveni mai incluziv și mai accesibil pentru toată lumea.

Aplicația mobilă Erasmus+ va permite participanților:
  • Să monitorizeze cu ușurință progresele înregistrate în ceea ce privește diferitele etape administrative înainte, în timpul și după sejurul lor în străinătate. Prin intermediul aplicației, studenții vor putea, de asemenea, să aprobe și să semneze online acordurile de studiu cu universitățile de origine și cu universitățile-gazdă;
  • Să partajeze și să voteze sfaturile preferate pentru a-i ajuta pe ceilalți să se integreze în comunitatea locală;
  • Să-și dezvolte competențele lingvistice prin intermediul platformei online de sprijin lingvistic Erasmus+, care oferă cursuri online și mentorat interactiv.

Prima versiune a aplicației este deja disponibilă pentru iOS și Android. Noi caracteristici și actualizări periodice o vor extinde în curând și pentru alte grupuri de participanți, garantând astfel că va acoperi și nevoile viitoare ale generației Erasmus+.

De la lansarea sa în 1987, cu participarea a 11 țări și 3.200 de studenți, Erasmus a oferit unui număr de 9 milioane de persoane posibilitatea de a studia, de a se forma, de a face voluntariat sau de a câștiga experiență profesională în străinătate. În 2014 a fost creat programul Erasmus+, integrând toate inițiativele în materie de educație, formare, tineret și sport într-un cadru european unic. Cu 33 de țări europene care participă în prezent la program (toate cele 28 de state membre ale UE, plus Turcia, Republica Macedonia, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), peste 2 milioane de persoane au beneficiat de programul Erasmus+ în mai puțin de trei ani.

În vederea implicării generației Erasmus+ în modelarea viitorului program, Comisia a lansat Erasmus+ Generation Online Meeting Point. Acest site le oferă tinerilor și organizațiilor posibilitatea să se angajeze în dezbateri cu experți în materie de tineret, educație și formare, să propună teme, să identifice probleme și să propună soluții. Noua aplicație vine în completarea acestor eforturi. (Sursa: Comisia Europeană)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.