MyWIZ, secretul contabililor de succes
ARB: Aproximativ 57% dintre populația inclusă financiar realizează plăți prin Internet/Mobile banking

ARB: Aproximativ 57% dintre populația inclusă financiar realizează plăți prin Internet/Mobile banking

Numărul 43, 30 oct. - 5 nov. 2024  »  Conectarea la era digitală

Aproximativ 57% dintre populația inclusă financiar și 87% dintre companii realizează plăți prin Internet/Mobile banking, se arată în cercetarea de piață „Sistemul bancar în percepția românilor: creditarea și incluziunea financiară a românilor”, realizată de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) pentru Asociația Română a Băncilor. Potrivit unui comunicat al ARB, citat de Agerpres, plățile electronice au crescut accelerat, ponderea populației care efectuează plăți prin Internet/Mobile banking înregistrând un avans de 11 puncte procentuale, comparativ cu anul 2022. Ponderea companiilor care utilizează zilnic aplicații de Mobile Banking aproape că s-a dublat în ultimii doi ani, ajungând la 37% în anul 2024.

În tranzacțiile pe care le efectuează în mod obișnuit, persoanele fizice folosesc 37% mai mult cardul sau numai cardul, în creștere cu 7 puncte procentuale comparativ cu anul 2022, 32% card și numerar în egală măsură, 20% mai mult numerar și 11% numai numerar. La nivel național sunt 21,7 milioane de carduri active. Aproximativ 70% dintre respondenții persoane fizice cu conturi bancare afirmă că folosesc carduri de debit, în timp ce cardul de credit este utilizat de 25% dintre respondenții studiului. Gradul de incluziune financiară în rândul adulților din România a avansat la 71%.

Aproximativ 41% dintre firme nu plătesc salariile angajaților pe card, în scădere ușoară față de nivelul de 43% înregistrat în anul 2022. Gradul de acceptare a plăților cu carduri la POS a ajuns la 36% în rândul firmelor. Pentru încasări, companiile utilizează 29% predominant ordin de plată, 24% toate mijloacele de plată în egală măsură, 22% exclusiv ordin de plată, 11% predominant numerar, 5% predominant card, 4% exclusiv numerar și 3% exclusiv card. 88% dintre respondenții persoane fizice și 91% dintre companii au declarat că doresc să fie informați privind metodele de prevenție împotriva fraudelor online.

În luna europeană a securității cibernetice, Asociația Română a Băncilor promovează conștientizarea și oferă utilizatorilor de servicii bancare recomandări privind păstrarea banilor în siguranță online.

„Să nu furnizați datele de pe cardul bancar în nicio situație: numărul, data de expirare și codul de securitate de pe spatele cardului format din trei cifre. Aceste date se folosesc doar de către utilizator pentru plata online pe site-uri securizate și nu atunci când sunteți conectați la o rețea Wi-Fi publică, ci trebuie să fie securizată. Să transmiteți IBAN-ul, nu datele de pe card, dacă trebuie să primiți bani. Să nu furnizați niciodată datele personale de utilizare a contului bancar: username și parola de acces. Băncile nu vor cere niciodată informații privind parolele de acces la contul bancar și nici datele de pe cardurile bancare. În situația în care aceste date au fost solicitate telefonic, recomandarea este să încheiați apelul imediat. Nu vă încredeți în cel care vă sună, verificați veridicitatea mesajului înainte de a face orice demers. Atunci când nu sunteți sigur de veridicitatea mesajului/ apelului telefonic care pare a veni de la bancă sau o instituție publică puteți valida telefonic cu expeditorul (inclusiv banca) la un număr care aparține acestuia și nu unul sugerat de cel care vă sună”, se spune în comunicat.

De asemenea, organizația atrage atenția asupra unor promisiuni nerealiste legate de investiții, menționând că dacă sună prea bine că să fie adevărat, este foarte posibil să fie o fraudă.

„Investițiile nu sunt garantate. Când întâlniți oferte de investiții pe internet, evitați capcana câștigurilor mari pe termen scurt și faceți verificări! Infractorii pot apela la orice pretexte pentru a prelua controlul contului bancar. Nu instalați aplicații ca fiind legate de investiții. Să nu introduceți codul PIN de la cardul bancar pe site-uri de internet și să nu-l divulgați; să contactați imediat banca și să notificați autoritățile dacă ați fost victima fraudelor”, se mai numără printre recomandări.

Sondajul de opinie a fost realizat în anul 2024 la solicitarea Asociației Române a Băncilor pe un eșantion de 1.320 de respondenți persoane fizice, dintre care 1.067 persoane utilizează produse bancare, marja de eroare maximă fiind de +/-2,75% și în rândul a 500 de companii.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.