Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2021

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2021

Telex » Știri 22 iunie 2021  

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2021, la 278,94 milioane de lei, de la 259,21 milioane de lei în martie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), informează Agerpres. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 11,6%, de la 84,9 milioane de lei la 94,8 milioane de lei. Arieratele de peste 120 de zile au crescut cu 5,33%, de la 91,8 milioane de lei în martie la 96,7 milioane de lei în aprilie, iar cele peste 360 de zile s-au majorat cu 6,06%, ajungând la 87,5 milioane lei, de la 82,5 milioane lei.

La bugetele locale, arieratele au crescut cu 7,4%, de la 236,74 milioane lei în martie la 254,39 milioane de lei în aprilie 2021. Datoriile de peste 90 de zile s-au majorat cu 8,2%, la 88,3 milioane lei, cele peste 120 de zile cu 6,4%, la 90,3 milioane lei, iar cele peste 360 de zile au crescut cu 7,5%, la 75,7 milioane lei.

La capitolul „buget de stat și autonome” arieratele au crescut de la 22,47 milioane lei în martie la 24,55 milioane lei în aprilie (+9,2%). Cele de peste 90 de zile s-au majorat cu 93,9%, la 6,4 milioane lei, arieratele de peste 120 de zile au scăzut cu 8,57%, la 6,4 milioane lei, iar cele peste 360 de zile au înregistrat un regres de 2,48%, ajungând la 11,8 milioane lei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.