ARIR a primiv aviz favorabil de la MMPS pentru introducerea în COR a două noi ocupaţii

ARIR a primiv aviz favorabil de la MMPS pentru introducerea în COR a două noi ocupații

Telex » Știri 4 decembrie 2020  

A

PUBLICITATE
aţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) a primit aviz favorabil de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) pentru introducerea în COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România) a două noi ocupaţii, specialist pentru relaţia cu investitorii şi director pentru relaţia cu investitorii. Potrivit unui comunicat al organizaţiei, citat de Agerpres, ARIR a iniţiat acest demers în 2019 şi a realizat o analiză detaliată cu privire la necesitatea introducerii celor două profesii în COR.

„Astfel, au fost identificate peste 500 de companii pentru care se recomandă să existe o astfel de poziţie (companii listate pe Piaţa Reglementată a bursei, companii listate pe piaţa AERO, companii cu obligaţiuni listate, companii multinaţionale prezente în România, listate pe pieţe internaţionale) şi încă 2.000 de companii nelistate care au mai mult de 10 acţionari. Toţi aceştia ar avea nevoie de o persoană în cadrul organizaţiei care să gestioneze relaţia cu acţionarii săi, activităţi de raportare a rezultatelor financiare şi comunicarea cu părţile interesate”, se precizează în document.

Daniela Şerban, preşedinte şi co-fondator ARIR, consideră că prezenţa unui specialist în relaţia cu investitorii în cadrul unei organizaţii contribuie la creşterea atractivităţii companiei.

Potrivit ARIR, necesitatea introducerii profesiei de specialist în relaţia cu investitorii a devenit mai importantă odată cu promovarea României în categoria pieţelor de capital emergente în septembrie 2020 de către agenţia internaţională de evaluare FTSE Russell, de la categoria pieţelor de frontieră. „Astfel, piaţa de capital din România a trecut într-o nouă etapă de dezvoltare întrucât această promovarea înseamnă o recunoaştere internaţională a progresului şi arată atractivitatea pieţei locale pentru investitorii internaţionali. Prin urmare, relaţia cu investitorii capătă un rol esenţial în acest proces pentru că atenţia investitorilor instituţionali sofisticaţi se va îndrepta mai mult către companiile cu o guvernanţă corporativă bună şi capabilităţii recunoscute în aria de relaţii cu investitorii”, se precizează în comunicat.

ARIR este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit care a fost înfiinţată cu scopul de oferi emitenţilor actuali şi potenţiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniştilor în relaţia cu investitorii (IR) şi pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii şi în guvernanţă corporativă.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.