APIA: Piaţa autoturismelor „verzi” a crescut cu aproape 40%, în primele două luni

APIA: Piața autoturismelor „verzi” a crescut cu aproape 40%, în primele două luni

Numărul 11, 24-30 mar. 2021  »  Breviar statistic

V

PUBLICITATE
ările de autoturisme ecologice noi s-au majorat cu aproape 40%, în primele două luni ale anului, faţă de acelaşi interval din 2020, până la 1.669 de unităţi, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres. Conform analizei de piaţă, ponderea autoturismelor electrice şi full hibride noi în totalul pieţei auto locale s-a dublat, de la 5,7% în ianuarie – februarie 2020, la 13,1%, în perioada similară din acest an. Raportat la datele de la finele lunii februarie 2020, în primele două luni ale anului în curs cele mai multe achiziţii noi au fost consemnate în categoria autoturismelor full hibride, respectiv 1.144 de unităţi, în creştere cu 35,9%. De asemenea, vânzările de autoturisme plug-in hybrid s-au majorat cu 83,6%, la 224 de unităţi, în timp ce modelele full electrice au înregistrat un avans de 30,3%, până la 301 de exemplare.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.