Au scăzut restanțele la creditele în lei și în valută

Telex » Știri 26 iulie 2016  

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna iunie 2016, se cifrează la 7,152 miliarde de lei, în scădere cu 12,93% față de suma raportată în mai, în timp ce restanțele la creditele în valută au coborât cu 12,76%, la 8,879 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naționale a României (BNR).

Totalul creditelor în lei atingea, în iunie, 119,124 miliarde de lei (cu 1,23% peste valoarea din luna precedentă), din care 55,236 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 60,114 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populație.

Creditele în valută totalizau 101,493 miliarde echivalent lei în iunie (cu 1,59% mai puțin față de mai), din care 48,902 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 50,553 miliarde de lei credite luate de populație.

Bucureștenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 1,685 miliarde de lei și în valută de 3,784 miliarde de lei (echivalent).

Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 41,232 miliarde de lei, iar al celor în valută, la 47,722 miliarde de lei.

Sursa: Agerpres



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.