Auditorii europeni cer să fie îmbunătățit modul în care prioritățile de politică generale sunt ancorate în bugetul UE

Auditorii europeni cer să fie îmbunătățit modul în care prioritățile de politică generale sunt ancorate în bugetul UE

Telex » Știri 15 noiembrie 2022  

Există diferențe majore în măsura în care Comisia Europeană a integrat prioritățile de politică generale ale UE privind schimbările climatice, conservarea biodiversității, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă și tranziția digitală în interiorul programelor de cheltuieli ale UE, se arată într-un nou raport al Curții de Conturi Europene, citat de Agerpres. Potrivit concluziei auditorilor, egalitatea de gen este prioritatea cel mai puțin bine integrată în bugetul UE. În plus, există diferențe semnificative în ceea ce privește modul în care Comisia măsoară contribuția bugetului UE la cele cinci priorități-cheie transversale, precum și legat de modul în care aceasta raportează cu privire la îndeplinirea priorităților respective.

"Comisia ar trebui să integreze mai bine prioritățile de politică generale ale UE în cadrul său de performanță, în special sub aspectul egalității de gen, al tranziției digitale și al obiectivelor de dezvoltare durabilă, ținând seama în același timp de costul și de fezabilitatea abordării sale. Totodată, Comisia ar trebui să amelioreze raportarea cu privire la prioritățile de politică transversale pentru a arăta cum valorifică la maximum fiecare euro cheltuit, precum și să pună în evidență mai bine cheltuielile care contribuie la mai multe priorități de politică orizontale în același timp", a declarat Francois-Roger Cazala, membrul Curții responsabil de raport.

Comisia a raportat că integrase pe deplin marile priorități generale de politică ale UE în programele bugetare, însă auditorii au constatat diferențe semnificative între climă și biodiversitate, pe de o parte, și egalitatea de gen, de cealaltă parte. Deși cele cinci priorități orizontale au fost integrate în grade diferite în programele de cheltuieli ale UE, cum ar fi cele pentru cercetare, agricultură și dezvoltare regională, auditorii au observat că Comisia prezentase concluzii excesiv de pozitive cu privire la progresele înregistrate în direcția integrării obiectivelor. Prioritățile legate de climă și de biodiversitate au fost încorporate în cea mai mare parte în mod adecvat, obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și tranziția digitală au fost parțial încorporate, iar prioritatea privind egalitatea de gen a fost încorporată într-o măsură mult mai mică.

În ceea ce privește clima și biodiversitatea, Comisia a elaborat diverse metode de urmărire a cheltuielilor efectuate în cadrul mai multor programe, cu scopul de a identifica și de a raporta sumele cheltuite pentru prioritățile respective. De asemenea, Comisia dispune de un cadru pentru a măsura contribuția bugetului UE la aceste priorități. Raportarea sa este însă afectată de inexactități, din cauza faptului că a utilizat aproximări și din cauza deficiențelor semnalate anterior de auditori legat de supraestimările cheltuielilor. Informațiile raportate de Comisie cu privire la contribuția programelor UE la obiectivele de dezvoltare durabilă și la tranziția digitală sunt limitate, în timp ce mecanismele pentru măsurarea contribuției lor la egalitatea de gen s-au îmbunătățit, dar continuă să prezinte limitări.

Comisia urmărește cheltuielile efectuate pentru climă și pentru biodiversitate și a început să facă acest lucru și pentru egalitatea de gen. Ea furnizează însă puține informații care să arate dacă cheltuielile UE aduc o contribuție la mai multe priorități în același timp și nici nu măsoară efectele cheltuielilor UE din punctul de vedere al impactului lor efectiv asupra priorităților orizontale, dar lucrează la un proiect-pilot destinat să măsoare astfel de efecte.

Este pentru prima dată când auditorii raportează cu privire la prioritățile orizontale ale UE în ansamblu. Aceștia au examinat o selecție de 11 programe, care acoperă 90% din plățile efectuate până la sfârșitul exercițiului 2021 în cadrul a patru rubrici din bugetul său multianual. Cele cinci priorități sunt relevante pentru cheltuielile multianuale curente ale UE până în 2027.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.