B-FIT in the Street! – patru zile de spectacole de teatru
Numărul 10, 31 mai - 6 iunie 2016 » Roza vânturilor
Contese, girafe, arlechini sau balerine gigantice și spectacole nocturne cu jocuri de foc și acrobații aeriene sau cai uriași vor transforma Bucureștiul într-un decor fantastic la începutul verii. Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! va aduce în Capitală 21 de reprezentații, nouă țări participante și sute de artiști.
Manifestarea organizată de ARCUB între 9 și 12 iunie le va prilejui bucureștenilor întâlnirea cu o lume de basm printr-un program eclectic de pantomimă, circ, comedie, dans, acrobație, muzică de stradă și paradă, din care nu vor lipsi reprezentațiile românești semnate de Teatrul Masca, spectacole cu caracter educativ din Slovacia și producții de anvergură din Franța, Olanda, Austria, Spania, Marea Britanie, Germania și Italia.
B-FIT in the Street! reprezintă o inițiativă menită să schimbe felul în care se raportează locuitorii Capitalei la oraș și urmărește să transforme bucureștenii în participanți și chiar modelatori ai vieții culturale a orașului prin intermediul teatrului de stradă, ca limbaj unic ce funcționează în afara limitelor de vârstă.
Festivalul Internațional de Teatru de Stradă B-FIT in the Street! face parte dintr-o serie de evenimente care susțin candidatura orașului București la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021.
Accesul la toate reprezentațiile festivalului este gratuit. Mai multe informații despre B-FIT in the Street! sunt disponibile pe website-ul festivalului, www.bfitfestival.arcub.ro. (O.P.)




Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația