Banca Mondială avertizează că în lipsa unor politici curajoase potențialul de creștere a economiei mondiale va scădea

Banca Mondială avertizează că în lipsa unor politici curajoase potențialul de creștere a economiei mondiale va scădea

Numărul 12, 29 mar.-4 apr. 2023  »  Lumea în care trăim

Potențialul de creștere a economiei mondiale va coborî la finele acestui deceniu până la 2,2%, cea mai redusă valoare din ultimii 30 de ani, dacă decidenții nu vor adopta politici ambițioase pentru a crește oferta de mână de lucru, productivitatea și investițiile, a avertizat Banca Mondială, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Acest declin al potențialului de creștere ar urma să afecteze atât cele mai avansate țări, cât și țările în curs de dezvoltare și cele emergente, începând cu China, a precizat Banca Mondială într-un raport publicat zilele trecute. În schimb, eforturile concertate de a crește investițiile în sectoarele sustenabile, reducerea costurilor pentru schimburile comerciale, stimularea creșterii sectorului serviciilor și extinderea participării forței de muncă ar putea îmbunătăți creșterea economică potențială cu 0,7 puncte procentuale, până la 2,9%, se arată în raportul Băncii Mondiale.

"Există pericolul unui deceniu pierdut pentru economia mondială. Actualul declin al potențialului de creștere are consecințe grave pentru capacitatea lumii de a aborda provocările multiple actuale, sărăcia, decalajul veniturilor și schimbările climatice", a declarat economistul șef al Băncii Mondiale, Indermit Gill.

Potențialul de creștere a economiei mondiale este un fel de "limită de viteză" pentru economia globală, arătând ritmul maxim de creștere pe termen lung pe care îl poate atinge economia mondială fără a declanșa o inflație în exces.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, crizele suprapuse din ultimii ani, inclusiv pandemia de COVID-19 și invazia rusească din Ucraina, au pus capăt la aproape trei decenii de creștere economică susținută. În consecință, creșterea medie potențială a PIB-ului mondial ar urma să scadă până la 2,2% în 2022-2030 de la 2,6% în 2011-2021, fiind cu aproape o treime mai mic decât cel de 3,5% înregistrat în deceniul 2000-2010.  Investițiile reduse vor conduce și la diminuarea potențialului de creștere în rândul economiilor în curs de dezvoltare, pentru care ritmul mediu de creștere a PIB ar urma să se reducă până la 4% pentru restul acestui deceniu, de la unul de 5% în deceniul 2011-2021 și unul de 6% în 2000-2010.

Pentru a modifica traiectoria și a atrage mai multe investiții, decidenții ar trebui să dea prioritate îmblânzirii inflației, asigurării stabilității sectorului financiar și reducerii datoriei, susțin experții Băncii Mondiale. O majorare a investițiilor prietenoase cu mediul în transport și energie, agricultura inteligentă și sectorul manufacturier, precum și în sisteme de irigații, ar putea impulsiona potențialul de creștere cu 0,3 puncte procentuale pe an, au adăugat experții.

Stimularea exporturilor de servicii digitale ar putea aduce și ele mari câștiguri de productivitate, în timp ce creșterea ratelor de participare a femeilor și a altor categorii la forța de muncă ar putea impulsiona și ea potențialul de creștere a economiei mondiale cu până la 0,2 puncte procentuale pe an până în 2030.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.