Banca Mondială: Fără investiții urgente în capitalul uman, copiii din România se confruntă cu riscuri privind dezvoltarea potențialului lor de productivitate

Banca Mondială: Fără investiții urgente în capitalul uman, copiii din România se confruntă cu riscuri privind dezvoltarea potențialului lor de productivitate

Numărul 37-38, 22 sept.-5 oct. 2020  »  Analize și sinteze

Un copil născut astăzi în România va atinge doar jumătate din potențialul de productivitate al unui adult complet educat și sănătos, potrivit celei mai recente actualizări a Indexului Capitalului Uman (HCI) al Băncii Mondiale (BM), care măsoară nivelul de dezvoltare al capitalului uman în perioada pre-pandemică, la nivel global. Indexul Capitalului Uman (HCI), lansat pentru prima dată în 2018, măsoară nivelul de cunoștințe și abilități pe care un copil născut astăzi se poate aștepta să îl obțină până la vârsta de 18 ani, luând în considerare riscurile asociate educației și sănătății precare într-o anumită țară.

Conform unui comunicat al instituției financiare internaționale, raportul din acest an include o analiză a dezvoltării capitalului uman, efectuată timp de zece ani, în perioada 2010-2020, în 103 țări, inclusiv în România. Această analiză arată că un copil născut astăzi în România va avea o productivitate de doar 58% când va ajunge la maturitate, față de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educație și sănătate adecvate. Potențialul de productivitate din prezent este mai mic decât cel de 60%, din urmă cu 10 ani. Această valoare este mai mică decât media din regiunea Europa și Asia Centrală, ce include și țările cu venituri ridicate.

HCI este alcătuit din șase indicatori: probabilitatea de supraviețuire până la vârsta de 5 ani; anii de școlarizare estimați ai copilului; rezultatele armonizate ale testelor; calitatea învățării; rata de supraviețuire a adulților și proporția copiilor care nu suferă de deficiențe de creștere (datele privind acest ultim indicator nu sunt disponibile pentru România). Datele sunt calculate pentru 174 de țări ce acopereau 98% din populația lumii în martie 2020, oferind o referință pre-pandemică cu privire la sănătatea și educația copiilor.

„Valoarea HCI a României reflectă nevoia unor îmbunătățiri urgente ale rezultatelor în sănătate și educație: un copil din România se poate aștepta să finalizeze 11,8 ani de învățământ preșcolar, primar și secundar până la vârsta de 18 ani, comparativ cu 12,6 ani în 2010. Un copil în Franța se poate aștepta să finalizeze 13,8 ani. Atunci când anii de școlarizare sunt ajustați la calitatea învățării, Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază de doar 8,4 ani de învățare: un decalaj de învățare de 3,4 ani față de perioada de școlarizare. De asemenea, cei care studiază în România obțin un scor de 442 pentru rezultatele învățării pe o scară în care 625 reprezintă un nivel avansat și 300 reprezintă un nivel minim. În ceea ce privește sănătatea, procentajul tinerilor cu vârsta de 15 ani care vor supraviețui până la vârsta de 60 de ani se ridică la doar 88%, comparativ cu 93%, în Franța, sau 95%, în Suedia”, se menționează în comunicatul BM.

„Încă o dată, Indexul Capitalului Uman atrage atenția asupra faptului că România trebuie să investească urgent în sănătatea și educația copiilor săi. Banca Mondială se angajează să sprijine autoritățile române în eforturile lor de a investi mai mult și de a investi mai inteligent în capitalul uman, pentru a accelera progresul către o lume în care toți copiii se pot aștepta să primească o educație de calitate în clasă sau online și să poată intra în piața muncii ca adulți sănătoși, calificați și productivi”, a spus Tatiana Proskuryakova, directorul de țară al Băncii Mondiale pentru România și Ungaria.

Indexul Capitalului Uman, dat publicității de Grupul Băncii Mondiale în 2020, arată că în perioada pre-pandemică majoritatea țărilor au făcut progrese constante în întărirea capitalului uman al copiilor, cei mai mari pași fiind făcuți în țările cu venituri mici. În ciuda acestui progres și chiar înainte de efectele pandemiei, un copil născut într-o țară tipică s-ar putea aștepta să-și realizeze doar 56% din potențialul său capital uman, în raport cu un standard de referință cu servicii complete de educație și sănătate. „Guvernele din Europa și Asia Centrală au prioritizat bine investițiile în sănătate și educație, ce reprezintă motoarele principale ale creșterii și dezvoltării. Cu toate acestea, provocările declanșate de COVID-19 necesită un răspuns politic mai puternic, inclusiv o mai mare utilizare a tehnologiei pentru dezvoltarea furnizării serviciilor și a unor programe îmbunătățite de asistență socială, pentru a ne asigura că oamenii continuă să primească servicii de educație și sănătate de calitate”, a spus Anna Bjerde, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.