Comerțul internațional cu servicii: transportul de mărfuri, sold pozitiv de 4,35 miliarde de euro în primele 11 luni din 2019

Comerțul internațional cu servicii: transportul de mărfuri, sold pozitiv de 4,35 miliarde de euro în primele 11 luni din 2019

Numărul 2, 21-27 ian. 2019  »  Breviar statistic

R

PUBLICITATE
nia a exportat servicii în valoare de 24,020 de miliarde de euro în primele 11 luni din 2019 și a importat servicii în valoare de 16,189 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de 7,831 miliarde de euro, din care cea mai mare contribuție o are transportul de mărfuri, de 4,35 miliarde de euro, conform datelor Băncii Naționale a României, analizate de Agerpres. În primele 11 luni din 2018, România a exportat servicii în valoare de 21,557 miliarde de euro și a importat servicii în valoare de 13,859 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de 7,698 miliarde de euro.

Conform datelor BNR, România a exportat în primele 11 luni din 2019 servicii de transport de mărfuri în valoare de 5,476 miliarde de euro și a realizat importuri în valoare de 1,124 miliarde de euro. Un impact pozitiv semnificativ l-a avut și exportul de servicii informatice. Astfel, în primele 11 luni din 2019, țara noastră a exportat servicii informatice în valoare de 3,584 miliarde de euro și a importat servicii informatice în valoare de 1,398 miliarde de euro, rezultând un sold pozitiv de 2,186 miliarde de euro.

În schimb, turismul a avut cel mai mare impact negativ. România înregistrat în primele 11 luni din 2019 un export de servicii de turism în valoare de 2,821 miliarde de euro și a realizat importuri de 4,854 miliarde de euro, rezultând un sold negativ de 2,034 miliarde de euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.